Est News

Proiectanți căscați la Spitalul Județean: Au uitat de scara de incendiu!

Peste aproximativ două luni, lucrările de reabilitare a celei mai mari unități sanitare din județ se vor încheia. Va mai fi însă ceva de muncă la scara exterioară, de incendiu. Din greșeală, aceasta  nu a fost inclusă în proiectul de reabilitare.

De aproape trei ani de zile, cea mai mare unitate sanitară din Vaslui, Spitalul Județean de Urgență, se află într-un amplu proces de reabilitare. Lucrarile se apropie acum de final. Reprezentanții Consiliului Județean (CJ) dau asigurări că, în două luni, constructorii vor ieși din spital și, până la toamnă, vor sta… pe afară pentru a finaliza construcția scării de incendiu! Din neatenție, aceasta nu a fost inclusă în proiectul de reabilitare.

“La Spitalul Județean de Urgență Vaslui suntem cu lucrările în grafic. În afara proiectului a intervenit doar faptul că trebuie să construim o scară exterioară ca, în caz de anumite nenorociri, să putem scoate bolnavii mai repede. Aceasta ne va mai pune unele probleme, în sensul că ne va ține puțin în loc,  dar, oricum, ne-am încadrat în bani, cu unele mici modificări”, a declarat Vasile Mihalachi, vicepreședinte al CJ Vaslui.

Lucrările de construcție vor fi pe deplin încheiate în toamna acestui an. La această oră, Spitalul Județean de Urgență este reabilitat în proporție de 90%, iar inaugurarea trebuie făcută anul viitor. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, prin care spitalul beneficiază și de aparatură performantă. Este vorba despre 123 de echipamente medicale pentru blocul operator, pentru laboratorul de endoscopie digestivă, ortopedie, neurologie, laboratoarele de analize, cardiologie, fizioterapie, oftalmologie, ORL, ATI, în valoare totală de 7,6 milioane de lei.

Obiectivul general al proiectului este “Îmbunătățirea calității infrastructurii serviciilor de sănătate din județul Vaslui pentru asigurarea unui acces egal al cetățenilor la servicii de sănătate calitative și eficiente”. Proiectul prevede consolidarea corpurilor de clădire A și B, reabilitarea termică a acestora, completarea lucrărilor la corpul C, precum și dotarea cu mobilier, echipamente și aparatură medicală. Fiecare încăpere în care sunt cazați bolnavii va beneficia de sistem de climatizare, iar lifturile vor fi înlocuite.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version