Est News

REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE – EXIT-POLL: Alianța PSD-UNPR-PC – peste 40,5% din voturi, PNL – între 13,3 și 14,92%, PDL – între 10 și 12% – LIVE TEXT

Alianța PSD-UNPR-PC a obținut cele mai multe procente la alegerile europarlamentare (între 41 și 43%), fiind urmată de PNL, care a obținut între 13,3 și 14,92%, și de PDL, care a obținut între 10 și 12% din voturi, arată rezultatele exit-poll-urilor efectuate de CURS, CSCI, Operation Research, IRES. Prezența la vot, la nivel național, la alegerile europarlamentare, a fost, până la ora 21.00, la închiderea urnelor, de 32,16%, din care 28,69% în mediul urban și 36,88% în rural, potrivit datelor comunicate de Biroul Electoral Central.

Cine sunt europarlamentarii români care ar obține mandate în Parlamentul European. Simulare bazată pe REZULTATE EXIT-POLL

Alianța PSD – UNPR – PC ar obține 16 mandate în Parlamentul European, PNL – 6, PDL – 4, UDMR – 3, PMP – 2, unul revenindu-i independentului Mircea Diaconu, conform unei simulări bazate pe rezultatele exit-poll-ului CURS – Avangarde difuzat duminică seară de TVR.

REZULTATE Exit-poll CURS Avangarde (ora 21.00), difuzat de TVR1

PSD-UNPR-PC: 40,5% din voturi

PNL: 15,1%

PDL: 11,95%.

UDMR: 7%

PMP: 7,02%.

Mircea Diaconu: 5,36% din voturi

REZULTATE Exit-poll IRES difuzat de DigiTV

PSD-UNPR-PC: 41%

PNL: 14 %

PDL: 10%

PMP: 6%

Mircea Diaconu: 5%

REZULTATE Exit-poll Operations Research (ora 21.00) difuzate de Antena 3

PSD-UNPR-PC: 41,4% din voturi

PNL: 13,4%

PDL: 11,7%

PMP: 6,3% din voturi

UDMR: 6,4%.

Mircea Diaconu: 4,7%

REZULTATE Exit-poll CSCI difuzat de RTv

PSD-UNPR-PC: 43 % din voturi

PNL: 14 %

PDL: 12%

PMP: 7%

UDMR: 6 %

Mircea Diaconu: 4%

Votarea a început la ora 7.00 și s-a încheiat la ora 21.00. Mediafax.ro vă prezintă PRIMELE REZULTATE EXIT-POLL și REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE.

CUM A DECURS ZIUA ALEGERILOR EUROPARLAMENTARE

UPDATE 22:40 – BEC: 32,16% din alegători au votat până la ora 21.00 la nivel național

Prezența la vot, la nivel național, la alegerile europarlamentare, a fost, până la ora 21.00, la închiderea urnelor, de 32,16%, din care 28,69% în mediul urban și 36,88% în rural, potrivit datelor comunicate de Biroul Electoral Central.

La alegerile europarlamentare din 2009 prezența la nivel național, la închiderea urnelor, a fost de 27,21 %,  iar la cele din 2007 de 29,12 %.

Cea mai mare prezență s-a înregistrat în: Olt – 46,57%, Ilfov – 42,26%, Mehedinți – 40,17%, Teleorman – 39,84% și Giurgiu – 39,12%.

Cea mai scăzută prezență s-a înregistrat în: Maramureș – 25,31%, Tulcea – 27,12%, Ialomița – 27,66%, Timiș – 27,94%, Vaslui – 28,22%.

Estimarea prezenței la vot este realizată de BEC pe un eșantion de 3.021 secții de votare, eroarea fiind de +/- 3%.

UPDATE 22:40 – Prezența la vot în Capitală la 21.00 a fost de 26,93%, față de 21,15% în 2007 și 15,92% în 2009

Prezența la vot în Capitală la 21.00, ora închiderii urnelor, a fost de 26,93%, mai mare decât participarea la alegerile europarlamentare din 2007 și 2009, când s-au prezentat la urne 21,15%, respectiv 15,92% dintre alegători.

La secțiile de votare din Capitală pentru alegerile europarlamentare care au loc duminică, până la 21.00, ora închiderii urnelor, s-au prezentat la urne 26,93% dintre cei 1.785.851 de alegători cu drept de vot.

Cei mai mulți alegători care s-au prezentat la urne sunt în Sectorul 1 – 34,53%, iar cei mai puțini în Sectorul 5 – 21,93%.

În Sectorul 2 prezența la vot a fost de 27,69%, în Sectorul 3 – 24,98%, în Sectorul 4 – 26,62%, iar în Sectorul 6 – 27,78%.

UPDATE 20:30 –  26,52% din alegători au votat până la ora 19.00

Prezența la vot, la nivel național, la alegerile europarlamentare, era, la ora 19.00, de 26,52 %, din care 23,69 % în mediul urban și 30,37 % în rural, a anunțat, duminică, la ora 20.30, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleț.

Prezența este mai mare decât cea înregistrată până la aceeași oră la alegerile europarlamentare din 2009 (21,63%), dar mai mică decât la cele din 2007 (27,29%).

Muhuleț a precizat că în 24 de județe prezența la urne înregistrată până la ora 19.00 este superioară mediei naționale.

Cea mai mare prezență se înregistra în: Olt – 37,93%, Ilfov – 34,21%, Mehedinți – 33,16%, Dâmbovița – 31,89% și Dolj – 31,37%.

Cea mai scăzută prezență se înregistra în: Maramureș – 20,53%, Ialomița – 22,06%, Tulcea – 22,34%, Timiș – 22,75% și Brăila – 23,21%.

Estimarea prezenței la vot este realizată de BEC pe un eșantion de 3.021 secții de votare, eroarea fiind de +/- 3%.

Prezența la vot în Capitală la 19.00 a fost de 22,24%, față de 19,12% în 2007 și 12,83% în 2009

Prezența la vot în Capitală la ora 19.00 a fost de 22,24 %, mai mare decât participarea la alegerile europarlamentare din 2007 și 2009, când s-au prezentat la urne 19,12%, respectiv 12,83% dintre alegători.

La secțiile de votare din Capitală pentru alegerile europarlamentare care au loc duminică, până la ora 19.00 s-au prezentat la urne 22,24% dintre cei 1.785.851 de alegători cu drept de vot.

Cei mai mulți alegători care s-au prezentat la urne sunt în Sectorul 1 – 28,14%, iar cei mai puțini, în Sectorul 5 – 18,3%.

În Sectorul 2 prezența la vot a fost de 22,74%, în Sectorul 3 – 20,3%, în Sectorul 4 – 22,33%, iar în Sectorul 6 – 23,37%.

Următoarea informare privind prezența la vot la alegerile europarlamentare va fi dată la ora 22.30.

UPDATE 17:30 – 18,41 % din alegători au votat până la ora 16.00

Prezența la vot, la nivel național, la alegerile europarlamentare, era, la ora 16.00, de 18,41 %, din care 17,11 % în mediul urban și 20,18 % în rural, a anunțat, duminică, la 17.30, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleț.

Prezența este mai mare decât cea înregistrată până la aceeași oră la alegerile europarlamentare din 2009 (14,95%), dar mai mică decât la cele din 2007 (19,61%).

Muhuleț a precizat că în 23 de județe prezența la urne înregistrată până la ora 16.00 este superioară mediei naționale.

Cea mai mare prezență se înregistra în: Olt – 25,07%, Ilfov – 23,75%, Mehedinți – 22,92%, Dâmbovița – 22,51% și Prahova – 21,39%.

Cea mai scăzută prezență se înregistra în: Ialomița – 14,11%, Maramureș – 14,52%, Timiș – 15,38%, Arad – 15,59% și Buzău – 15,62%.

Estimarea prezenței la vot este realizată de BEC pe un eșantion de 3.021 secții de votare, eroarea fiind de +/- 3%.

Prezența la vot în Capitală la 16.00 a fost de 16,36%, față de 13,85% în 2007 și 9,98% în 2009

Prezența la vot în Capitală la ora 16.00 a fost de 16,36%, mai mare decât participarea la alegerile din 2007 și 2009, când s-au prezentat la urne 13,85% și, respectiv, 9,98% dintre alegători.

La secțiile de votare din Capitală pentru alegerile europarlamentare care au loc duminică, până la ora 16.00 s-au prezentat la urne 16,36% dintre cei 1.785.851 de alegători cu drept de vot.

Cei mai mulți alegători care s-au prezentat la urne sunt în Sectorul 1 – 21,04%, iar cei mai puțini în Sectorul 5 – 13,20%.

În Sectorul 2 prezența la vot a fost de 16,64%, în Sectorul 3 – 14,82%, în Sectorul 4 – 16,61% și în Sectorul 6 – 17,19%.

Următoarea informare privind prezența la vot la alegerile europarlamentare va fi dată la ora 20.30.

UPDATE 15:58  INCIDENTE la alegerile europarlamentare: 148 de sesizări privind contravenții sau infracțiuni, cele mai multe în Capitală și 4 județe

În primele zece ore de la deschiderea urnelor au fost înregistrate 148 de sesizări privind posibile contravenții sau infracțiuni, dintre care o treime sunt din București, Dâmbovița și Mehedinți, cele mai multe cazuri fiind semnalate de partidele politice, prin numărul de urgență 112, potrivit MAI.

UPDATE 15:30  Cum votează românii din străinătate la alegerile europarlamentare

Cetățenii Republicii Moldova care dețin și cetățenia română stau la coadă la Ambasada României de la Chișinău, în timp ce românii din Spania și Italia nu s-au înghesuit să voteze în prima parte a zilei, la alegerile europarlamentare.

UPDATE 14:30 – 12,54 % din alegători au votat până la ora 13.00

Prezența la vot, la nivel național, la alegerile europarlamentare, era, la ora 13.00, de 12,54 %, din care 12,09 % în mediul urban și  13,15 % în rural, a anunțat, duminică, la 14.30, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleț.

Prezența este mai mare decât cea înregistrată până la aceeași oră atât la alegerile europarlamentare din 2009 (10,24%), cât și la cele din 2007 (11,67%).

Muhuleț a precizat că în 21 de județe prezența la urne înregistrată până la ora 13.00 este superioară mediei naționale.

Cea mai mare prezență se înregistra în: Olt – 17,62%, Dâmbovița – 15,92%, Ilfov – 15,69%, Teleorman – 15,31% și Mehedinți – 15,3%.

Cea mai scăzută prezență se înregistra în: Maramureș – 9,02%, Timiș – 9,94%, Arad – 10,27%, Ialomița – 10,47% și Iași – 10,77%.

Estimarea prezenței la vot este realizată de BEC pe un eșantion de 3.021 secții de votare, eroarea fiind de +/- 3%.

Prezența la vot în Capitală la 13.00 a fost de 11,3%, mai mare decât la alegerile din 2007 și 2009

Prezența la vot în Capitală la ora 13.00 a fost de 11,3%, mai mare decât participarea la alegerile din 2007 și 2009, când s-au prezentat la urne 7,33% și, respectiv, 9,12% dintre alegători.

La secțiile de votare din Capitală pentru alegerile europarlamentare care au loc duminică, până la ora 13.00 s-au prezentat la urne 11,3% dintre cei 1.785.851 de alegători cu drept de vot.

Cei mai mulți alegători care s-au prezentat la urne sunt în Sectorul 1 – 14,42%, iar cei mai puțini în Sectorul 5 – 8,49%,

În Sectorul 2 prezența la vot a fost de 11,83%, în Sectorul 3 – 10,18%, în Sectorul 4 – 11,69% și în Sectorul 6 – 11,96%.

Următoarea informare privind prezența la vot la alegerile europarlamentare va fi dată la ora 17.30.

UPDATE 12:10  Băsescu: Am votat pentru un partid nou. Apelul către români: dacă nu aveți cu cine vota, anulați votul

Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, în secția de votare, că a votat pentru un partid nou, el făcând un apel la români să vină să voteze și precizând că dacă aceștia nu își regăsesc opțiunile pe buletine, atunci să își anuleze votul, dar să nu absenteze.

UPDATE 11:54  Ponta: Nu vor fi probleme în organizarea alegerilor. Oprea e profesionist, știe să gestioneze

Premierul Victor Ponta s-a declarat convins că nu vor fi probleme în organizarea europarlamentarelor și parțialelor de duminică, arătând că are încredere totală în ministrul Gabriel Oprea, care este un profesionist și știe să gestioneze acest proces.

UPDATE 11:30 – BEC: 4,61 % din alegători au votat pana la ora 10.00

Prezența la vot, la nivel național, la alegerile europarlamentare, a fost, la ora 10.00, de 4,61 %, din care 4,30 % în mediul urban și 5,03 % în rural,  a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleț.

Prezența este mai mare decât cea înregistrată până la aceeași oră atât la alegerile europarlamentare din 2009 (4%), cât și la cele din 2007 (3,79%).

Muhuleț a precizat că în 22 de județe prezența la urne înregistrată până la ora 10.00 este superioară mediei naționale.

Cea mai mare prezență se înregistra în: Olt – 7,8%, Teleorman – 6,72%, Ilfov – 6,19%, Dâmbovița – 6,13% și Mehedinți – 6,03%.

Cea mai scăzută prezență se înregistra în: Maramureș – 3,09%, Timiș – 3,52%, Sibiu – 3,54%, Iași – 3,69% și Cluj – 3,73%.

Estimarea prezenței la vot este realizată de BEC pe un eșantion de 3.021 secții de votare, eroarea fiind de +/- 3%.

Prezența la vot la ora 10.00 a fost de 3,64% în Capitală

Prezența la vot în Capitală la ora 10.00 a fost de 3,64%, cei mai mulți alegători care s-au prezentat la urne fiind în Sectorul 1 – 4,10%, iar cei mai puțini în Sectorul 5 – 2,98%, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleț.

La alegerile europarlamentare din 2009, prezența la vot în Capitală, la ora 10.00, era 2,79%, iar la cele din 2007 era 2,69%.

La secțiile de votare din Capitală pentru alegerile europarlamentare care au loc duminică, până la ora 10.00 s-au prezentat la urne 3,64% dintre cei 1.785.851 de alegători cu drept de vot.

În Sectorul 1 prezența la vot a fost de 4,10%, în Sectorul 2 – 3,81%, în Sectorul 3 – 3,38%, în Sectorul 4 – 3,66%, în Sectorul 5 – 2,98% și în Sectorul 6 – 3,97%.

Următoarea informare privind prezența la vot la alegerile europarlamentare va fi dată la ora 14.30.

UPDATE 11:18  Elena Băsescu: Am votat pentru viitorul copilului meu, pentru o țară cu o justiție independentă – FOTO

Fostul europarlamentar PDL Elena Băsescu s-a dus la vot, duminică dimineață, împreună cu soțul ei, Bogdan Ionescu, și cu fetița lor, fiica președintelui scriind pe Facebook că a votat pentru viitorul copilului, precum și pentru o justiție independentă și un stat de drept funcțional.

UPDATE 10:49  Udrea : Am votat pentru oameni puternici, pentru competență și performanță

Deputatul Elena Udrea a votat duminică la o secție de votare de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Capitală, alături de Claudia Boghicevici și Siegfried Mureșan, ea precizând că și-a exercitat votul pentru ”oameni puternici” și pentru ”competență și performanță”.

UPDATE 10:23  Ponta a votat la Școala 17: Mă aștept ca schimbările să fie în bine, 2014 e anul schimbărilor

Premierul Victor Ponta și soția sa, Daciana Sârbu, au votat, duminică, la Școala 17, „Pia Brătianu”, din București, președintele PSD declarând că miza alegerilor este foarte importantă și că el se așteaptă ca schimbările din anul 2014 să fie în bine.

UPDATE 9:30  Antonescu: Am votat pentru echipa cea mai bună. Fac apel ca oamenii să vină la vot

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că a votat pentru cea mai bună echipă și cel mai bun program, el făcând totodată apel ca oamenii să meargă la vot, apreciind că alegerile europarlamentare sunt chiar mai importante decât cele interne.

UPDATE 9:07  Corina Crețu a votat la Cluj-Napoca pentru „o Europă care să fie mai aproape de oameni”

Europarlamentarul Corina Crețu, prima pe lista de candidați a Alianței PSD-UNPR-PC pentru alegerile de duminică, a votat la secția 160 din Cluj-Napoca, ea spunând că și-a exprimat opțiunea electorală pentru ca „Europa să fie mai aproape de nevoile cetățenilor”.

UPDATE 9:05  Dragnea a votat la Xenopol: Am votat pentru o țară puternică în UE. Alegerile sunt bine organizate

Vicepremierul Liviu Dragnea, lider PSD, a votat, duminică dimineață, la Liceul Xenopol din București, declarând ulterior că a votat pentru „cei care în final, prin munca lor, vor ajuta la bunăstarea României” și precizând, legat de alegeri, că „lucrurile sunt foarte bine organizate”.

UPDATE 8:55  Ilie Năstase a votat la Școala 190 din București: Nu am emoții, știu cine sunt și ce am făcut

Ilie Năstase, candidat al Alianței Electorale PSD-UNPR-PC pentru mandatul de senator din colegiul 8 din Sectorul 4 al Capitalei, post rămas vacant după demisia lui Dan Voiculescu, a votat, duminică dimineață, el spunând că nu are emoții pentru că știe cine este și ce a făcut.

UPDATE 8:45  Votarea la două secții din Sectorul 1 al Capitalei, întreruptă zece minute

Procesul de votare la secțiile 158 și 159, din cadrul Școlii nr. 181, din Sectorul 1 al Capitalei, a fost întrerupt pentru zece minute, după ce președinta biroului electoral al secțiilor a suspectat că se confruntă cu un caz de turism electoral, potrivit unor oficiali din MAI.

Un număr de 572 de candidați din partea a 15 formațiuni politice și opt candidați independenți concurează pentru a câștiga, în urma scrutinului, un mandat de eurodeputat.

Formațiunile politice care au propus liste de candidați pentru ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014 sunt, în ordinea în care figurează pe buletinele de vot: PDL, PMP, UDMR, Alianța electorală PSD-UNPR-PC, PNL, PRM, Alianța Națională a Agricultorilor, Partidul Dreptății Sociale, Partidul Noua Republică, Partidul Verde, Forța Civică, Partidul Ecologist Român, Partidul Alternativa Socialistă, PNȚCD și PPDD.

Ultimii pe buletinele de vot, care cuprind pe fiecare pagină câte patru patrulatere cu listele de candidați, sunt înscriși candidații independenți, în ordine, începând cu poziția 16, Georgiana-Corina Ungureanu, Constantin-Titian Filip, Dănuț Liga, Paul Purea, Iulian Capsali Pericle, Peter Costea, Mircea Diaconu și Valentin Eugen Dăeanu.

Pentru alegerile de duminică au fost organizate 18.532 secții de votare în țară și 190 de secții în străinătate pentru alegătorii români aflați în străinătate. Potrivit celei mai recente informări, făcută de AEP pe 16 mai, numărul de alegători înscriși în listele electorale permanente este de 18.226.995. Această cifră va fi actualizată cu o zi înainte de euroalegeri.

De asemenea, un număr de 41 de cetățeni comunitari care au reședința în Romînia și-au exprimat dorința de a vota pentru alegerea membrilor din România în PE din 25 mai, aceștia fiind înscriși pe listele electorale speciale ale localităților în care își au reședința.

Biroul Electoral Central (BEC) va face anunțuri privind estimările de prezență la vot la europarlamentare la orele 11.30, 14.30, 17.30, 20.30 și 22.30, după o oră de la primirea informațiilor din teritoriu, orele de referință fiind 10.00, 13.00, 16.00, 19.00 și 21.00.

Eurodeputații sunt aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, mandatul în Parlamentul European fiind de 5 ani.

Urmăriți pe mediafax.ro desfășurarea alegerilor eurparlamentare precum și anunțarea rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version