Est News

România a devenit mai coruptă

În ultimul an, în care la putere a fost Guvernul USL condus de Victor Ponta, în România a crescut mita și corupția, iar economia neagră s-a extins, arată un studiu publicat, săptămâna trecută, de IMD, o școală de afaceri internațională de top cu sediul în Elveția.

În studiul său, IMD a analizat detaliat economiile a 60 de țări din întreaga lume din perspectiva competitivității și a percepției din exterior.

Astfel, analiza pe România indică cele mai importante 15 aspecte unde situația s-a înrăutățit și alte 15 domenii unde lucrurile în economie merg mai bine. Astfel, conform studiilor realizate de elvețieni, anul acesta, comparativ cu situația de anul trecut, am înregistrat un declin la capitolele mită și corupție, economie paralelă și birorație. Alte domenii unde țara noastră a performat mai prost față de acum un an sunt investițiile străine directe, legislația privind șomajul, managementul orașelor, dar și protecționismul. Totodată, raportul IMD menționeaz creșterea riscului instabilității politice și scăderea exporturilor high-tech de la 10,18%, în 2013, până la 6,38%, anul acesta. Totodată, am pierdut la punctajul privind nivelul real al impozitelor persoanelor fizice, întreprinderile de stat și subvențiile. Raportul elvețienilor mai indică faptul că, în România anului 2014 este mai greu să faci afaceri decât acum un an. Un al domeniu unde am regresat este ponderea cheltuielilor pentru educație, care a scăzut de la 4,2% la 3%.

Cele mai mari bile negre care trag în jos imaginea României în rândul oamenilor de afaceri de peste hotare sunt, potrivit studiului IMD, economia neagră, evaziunea fiscală, precum și mita și corupția. Alte puncte slabe enumerate sunt protecționismul, birocrația, subvențiile, riscul de instabilitate politică, îmbătrânirea populației și contractele din sectorul de stat.

Pe de altă parte, într-un an de zile au avut loc și o serie de îmbunătățiri. Conform IMD, acestea sunt creșterea reală a PIB, precum și a PIB/cap de locuitor. Studiile citate mai arată că România a avansat la capitolul soluții de tehnologie verde, dar și la cel privind îngrijorările legate de sănătate, siguranță și mediu. Totodată, s-a îmbunătățit balanța contului curent, dar și calitatea vieții populației. Mai mult, studiile școlii de afaceri elvețiene arată că reușim acum într-o măsură mai mare să atragem și să reținem tinerele talente.

Vești bune mai avem din sectoare precum: dezvoltarea sustenabilă, managementul educației, fondurile de pensii, relocarea producției, educația la nivel universitar, dar și în ceea ce privește mentenanța și dezvoltarea. Totodată, România a mai primit câte o bilă albă pentru colaborarea în afaceri dintre sectorul public și cel privat și pentru trainingul angajaților.

Sursa: money.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version