Est News

Bârlădenii, mai informați cu privire la HIV/SIDA

Peste 1.000 de tineri din Bârlad și comuna Zorleni vor beneficia, în intervalul aprilie 2014 – iunie 2015, de diverse activități de informare și sensibilizare referitoare la HIV/SIDA.

Campania de educare HIV/SIDA a fost lansată de Asociația „Speranța Copiilor 2000” Bârlad și se numește „In My Shoes”. Cuprinde activități de teatru improvizat cu scop social, ce vor fi derulate de echipe de voluntari în școli, licee, piețe, cluburi pentru tineri și la diverse evenimente.

Scopul activităților «In My Shoes» este de a informa și sensibiliza tinerii față de efectele comportamentelor de discriminare și marginalizare asupra vieții persoanelor seropozitive, experimentând, pentru o scurtă perioadă, trăirile unei persoane seropozitive sau trăirile celor apropiați ei. Pantofii de seropozitiv pot fi greu de purtat uneori, dar încercând acești pantofi puteți descoperi o fereastră către frumusețe, creativitate, putere, dragoste, normalitate… un alt mod de abordare a vieții decât v-ați imaginat. Până acum, am derulat două activități de informare a circa 120 de tineri în Parcul «Victor Ion Popa» Bârlad, iar vineri, 30 mai, cei zece voluntari vor merge la Colegiul Tehnic «Marcel Guguianu» Zorleni, unde vor juca piesa de teatru social, al cărei scenariu este bazat pe lupta împotriva discriminării. Acum vor fi doar 20 de spectatori, însă piesa va avea câte o reprezentație pe trimestru”, ne-a declarat Dan Cibotaru, președintele Asociației „Speranța Copiilor 2000” Bârlad.

Proiectul „In My Shoes” este derulat de Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în 16 județe și în București. La nivelul județului Vaslui, se estimează că de activitățile acestei campanii vor beneficia circa 1.040 de tineri, iar din celelalte județe circa 20.800 de tineri. Proiectul „In My Shoes” este desfășurat de UNOPA în parteneriat cu Asociația UNTEATRU și este cofinanțat de Elveția. Valoarea proiectului se ridică la 245.710 franci elvețieni, din care 89,83% reprezintă partea alocată prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român pentru reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse.

 

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version