Aproape 650 kg carne de vită au fost confiscate, zilele trecute, de polițiștii de investigare a fraudelor Bârlad de la o societate ce urma să o pună în vânzare fără a avea documente de proveniență. Totodată, administratorul acesteia a fost amendat cu 5.000 lei.
În această săptămână, polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor Bârlad au desfășurato acțiune de verificare a modului în care sunt respectate normele legale în vigoare privind efectuarea actelor de comerț pe raza Bârladului. Oamenii legii au depistat un administrator al unei societăți comerciale din oraș, în vârstă de 62 ani, care introducea, în vederea comercializării, în punctul de lucru al societății din Bârlad, carne de vită la carcasă, fără însă a deține documente de provenință. Concret, în urma cântăririi mărfii, a rezultat faptul că, pentru o cantitate de 633,5 kg carne, administratorul nu deținea documente de proveniență din cele prevăzute de lege. Chiar dacă acesta le-a spus polițiștilor că a cumpărat produsele de la o persoană fizică din județul Galați, omul nu a scăpat neamendat. Polițiștii l-au sancționat contravențional în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 (privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite), cu o amendă în cuantum de 5.000 lei, iar întreaga cantitate de carne a fost confiscată și lăsată în custodie la o societate comercială cu punct de lucru în Bârlad.
„Agenții economici trebuie să cunoască faptul că documentele de proveniență însoțesc mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege. Efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 5.000 lei, dacă fapta este săvârșită de o persoană fizică, și cu amendă de la 2.000 la 20.000 lei, dacă este săvârșită de o persoană juridică. De asemenea, bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea unei fapte de natură contravențională, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă”, ne-a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.