Est News

Diaconu și-a ridicat mandatul pentru PE: Nu candidez la Președinție, eu îmi văd lungul nasului

Mircea Diaconu și-a ridicat de la BEC, vineri dimineață, mandatul de europarlamentar și a declarat presei, la final, că nu candidează la Președinție pentru că își vede lungul nasului, fiind aclamat apoi de un grup de simpatizanți care îl îndemnau să candideze, cărora le-a spus: „Hai mă, terminați!”.

Diaconu a venit la BEC la ora 10.00 și și-a ridicat rapid mandatul, după care a ieșit din sediul BEC. El a fost aclamat de un grup de simpatizanți, care strigau: „Mircea nu fură, nu minte, de aia îl vrem președinte”. Diaconu le-a făcut semn să înceteze și le-a spus: „Hai, mă, terminați!”.

Întrebat de jurnaliști dacă va candida la Președinție, el a răspuns negativ, precizând că acesta este un lucru serios, care ar trebui tratat ca atare și de partide. El a spus că, „miraculos aproape”, a fost votat cu aproape 7% pentru a deveni europarlamentar. „N-am câștigat decât povară și responsabilitate”, a spus Diaconu.

Legat de candidatura la Președinție, Diaconu a mai spus: „Fiecare ar trebui să-și vadă lungul nasului, eu mi-l văd”.

El a menționat că are, ca parlamentar, pârghii limitate pentru a răspunde încrederii acordate de cei care l-au votat.

Diaconu a spus că va lansa, la ora 18.30, o carte la Bookfest, de care este foarte mândru și pe care o consideră, spre deosebire de dobândirea mandatului de europarlamentar, una dintre adevăratele sale realizări. Actorul a plecat apoi de la sediul BEC.

USD va desemna drept candidat la alegerile prezidențiale o persoană cu notorietate, iar printre aceste persoane, conform ultimelor sondaje publice, poate fi și Mircea Diaconu, a declarat, joi seară, liderul PSD, Victor Ponta, precizând acest scenariu ca variantă în care nu ar candida chiar el la Președinție.

„Eu mi-aș dori să fiu prim-ministru până în 2016, dar un prim-ministru nu poate să fie cu adevărat de succes în patru ani cu un președinte care totodeauna, în loc să îl ajute, îl încurcă, îi bagă bețe în roate și cu care se luptă continuu. Dacă vom găsi un candidat care să și câștige, nu doar să fie un partener loial, eu îl voi susține pe acel candidat al nostru, al PSD-UNPR-PC. Dacă nu există o altă variantă cu șanse de câștig, atunci, cu toată energia pe care o am și toate cunoștințele, voi candida eu „, a spus Ponta la România TV.

Noii europarlamentari au primit, joi, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul BEC, certificatele prin care se constată alegerea lor ca membri ai PE, patru dintre cei declarați aleși – Ecaterina Andronescu, Mircea Diaconu, Ramona Mănescu și Ionel Sorin Moisă – absentând de la eveniment.

Alianța PSD-UNPR-PC a obținut, în urma alegerilor de duminică, 16 mandate în PE, PNL – 6 mandate, PDL – 5 mandate, UDMR – 2 mandate, PMP – 2 mandate, iar Mircea Diaconu un mandat, potrivit rezultatelor finale, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț.

Astfel, au obținut mandate în PE: Corina Crețu, Ecaterina Andronescu, Cătălin Ivan, Dan Nica, Maria Grapini, Damian Drăghici, Daciana Sârbu, Ioan Mircea Pașcu, Viorica Dăncilă, Ionel Sorin Moisă, Victor Boștinaru,Claudiu Ciprian Tănăsescu, Doru Frunzulică, Constantin Rebega, Ana Claudia Țapardel, Andi Lucian Cristea din partea Alianței PSD-UNPR-PC, Norica Nicolai, Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Bușoi, Renate Weber, Eduard Hellvig de la PNL, Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Marian Jean Marinescu, Daniel Buda de la PDL, Iuliu Winkler, Csaba Sogor de la UDMR, Cristian Preda, Siegfried Mureșan de la PMP și Mircea Diaconu.

În urma scrutinului pentru Parlamentul European, Alianța electorală PSD-UNPR-PC a întrunit 2.093.234 de voturi, PNL – 835.531 de voturi, PDL – 680.853 de voturi, candidatul independent Mircea Diaconu – 379.582 de voturi, UDMR – 350.689 de voturi, iar PMP – 345.973 de voturi.

Celelalte formațiuni politice care au propus candidați la alegerile de duminică, precum și restul candidaților independenți nu au întrunit pragul electoral de 5% pentru a li se atribui mandate în PE.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version