Est News

Bârladul, vizitat de un oficial al Comisiei Europene

Astăzi, timp de câteva ore, Bârladul va fi gazda unei personalități de marcă din cadrul Comisiei Europene. Este vorba despre Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, care a absolvit cursurile Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad. Informația a fost făcută publică de primarul Constantin Constantinescu, ieri, în cadrul unei conferințe de presă.

„Mâine (astăzi, vineri, n.r.), la ora 10.00, va veni în vizită la Primăria Bârlad doamna Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România. Domnia sa a ținut să fie prezentă la Liceul Teoretic «Mihai Eminescu», ale cărei studii le-a absolvit, dar n-a scăpat prilejul să vinăși la Primărie și la Casa de Cultură «George Tutoveanu» (10.30, n.r.). De asemenea, am invitat-o să viziteze Muzeul «Vasile Pârvan» și Pavilionul Expozițional «Marcel Guguianu». Mă bucur că oameni importanți ne vizitează orașul. Am avut ocazia să o primim și pe ambasadoarea Finlandei, pe ambasadoarea Cubei, iar acum pe șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Filote”, a precizat edilul șef.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version