Est News

Prefectura Vaslui, chemată în instanță în zeci de procese

Prefectura Vaslui are peste 150 procese pe rolul instanțelor, în calitate de pârât, în majoritatea cazurilor instituția fiind dată în judecată pe probleme de fond funciar, unele procese derulându-se de mai bine de cinci ani, fără să fie dată vreo sentință definitivă și irevocabilă.

Peste 150 persoane se judecă în prezent cu Prefectura Vaslui, în peste 80% dintre cazuri fiind vorba despre litigii pe legile privind reconstituirea dreptului de proprietate. Potrivit reprezentanților Prefecturii Vaslui, există și cazuri în care instituția se judecă, de exemplu, pentru anularea taxei de primă înmatriculare, în condițiile în care Serviciul de Înmatriculări și Permise Auto Vaslui se află în subordinea prefecturii. ”Evident că este mare numărul proceselor în care ne judecăm, multe din acestea fiind lăsate în coadă de pește, fără a fi duse până la capăt. Dacă instituția pe care o conduc va fi promptă, sper ca până la sfârșitul mandatului să mai reducem din aceste procese. Dar, atâta timp cât Agenția Domeniilor Statului mare pământ în administrare, vor fi probleme”, spun cei de la prefectură. Din cele peste 150 de procese în care este implicată Prefectura Vaslui, majoritatea se află pe rolul judecătoriilor din județ, dar sunt și cauze la Curtea de Apel Iași și la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În 38 de dosare, instanța se află în pronunțare, însă cu drept de recurs sau apel din partea celor implicați în procese.

Review Overview

User Rating: 4.7 ( 2 votes)
Exit mobile version