Deputatul PSD Ana Birchall, parlamentar de referință la APCE pe problema eliminării violenței împotriva femeilor a avut o întâlnire bilaterală la Paris, cu președintele APCE, Anne Brasseur, pe teme ce țin de asigurarea egalității de șanse și de gen în Europa și de eliminarea violenței de orice fel împotriva femeilor prin susținerea și intrarea în vigoare a Convenției de la Istanbul.
„România are mulți prieteni în cadrul Adunării Parlamentare de pe lângă Consiliul Europei, persoane care apreciază eforturile noastre de a asigura o reală egalitate de șanse între femei și bărbați, de a elimina discriminarea de gen și de a combate ferm actele de violență asupra femeilor” a declarat Ana Birchall
„Pașii hotărâți pe care Guvernul României i-a luat pentru semnarea și ratificarea Convenției de la Istanbul ajută la clădirea unei reputații bune pentru țara noastră în ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale ale omului și eliminarea violenței de orice fel asupra femeilor. De aceea este foarte important ca procesul de ratificare a Convenției de la Istanbul să nu fie întârziat în nici un fel de Administrația Prezidențială” a spus Ana Birchall, de la Paris.
„}in să-i mulțumesc doamnei președinte a APCE, Anne Brasseur pentru că a acceptat invitația de a veni în această toamnă în România. După organizarea la București a Conferinței Regionale — «Convenția de la Istanbul — pe drumul către ratificare» în parteneriat cu Comisia pentru șanse egale și non-discriminare din APCE, sosirea președintei APCE în România reprezintă, din nou, un eveniment care pune România pe harta statelor importante în lupta împotriva discriminării de gen și împotriva violenței asupra femeilor.”
În cadrul ședinței Comisiei pentru șanse egale și non-discriminare din APCE deputatul Ana Birchall a prezentat progresele pe care România le-a făcut în ultimele luni în lupta împotriva violenței asupra femeilor prin adoptarea de către Guvern a Memorandumului pentru ratificarea Convenției de la Istanbul.
„M-am bucurat să le prezint colegelor și colegilor noștri din Comisia APCE pentru egalitate de șanse, ce a reușit să facă România în acest an pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, prin adoptarea de către Guvernul Ponta a Memorandumului pentru ratificarea Convenției de la Istanbul. Sunt sigură că am reconfirmat angajamentele României în fața partenerilor noștri din APCE pentru asigurarea egalității de șanse și de gen, inclusiv prin prezentarea stadiului în care se află inițiativa mea legislativă de modificare și completare a legii egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați.”
„Remarcăm o deschidere foarte bună a partenerilor noștri din regiune și din Europa față de România și de măsurile pe care noi le luăm în domeniul egalității de șanse” a evidențiat Ana Birchall.