Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Puiești, este cercetat penal pentru trei infracțiuni după ce, la mijlocul lunii mai, și-a bătut soția și copiii, iar luni seară, a încălcat și ordinul de protecție dispus de Judecătoria Bârlad.
Ionel Cucu (43 ani), din Lălești, comuna Puiești, a încălcat hotărârea judecătorească dispusă de instanța bârlădeană prin care, la sfârșitul lunii mai, i s-a cerut să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de soție, locuința acesteia și față de cei șase copii minori ce stau cu femeia. Măsura a fost luată după ce, pe data de 12 mai, bărbatul a bătut-o cu bestialitate pe Lucica, soția în vârstă de 41 de ani, dar și pe copii. La acel moment, nevasta agresorului a ajuns la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad cu fractură costală stângă și pneumotorax, fiind internată la Chirurgie timp de o săptămână, în timp ce copiii au fost preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui. Odată ce femeia a fost externată și s-a întors acasă și cei șase copii au revenit la domiciliu. ~nsă, pentru că tuturor le era teamă să mai locuiască împreună cu soțul, respectiv tatăl extrem de violent, femeia s-a adresat instanței și a solicitat emiterea unui ordin de protecție, iar pe 29 mai, magistrații bârlădeni au admis cererea ei.
În hotărârea judecătorească se precizează că bărbatul este evacuat temporar din locuință și obligat să stea la o distanță de cel puțin 100 metri de soție, copiii minori și casă. De asemenea, bătăușului i s-a interzis să se deplaseze prin satul Lălești și să aibă vreun contact inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu soția și copiii. Totodată, îl obligă pe bărbat să ajute la creșterea și îngrijirea celor șapte copii minori ai cuplului prin plata sumei de 318 lei/lunar, drept pensie de întreținere. Ordinul de protecție este executoriu, iar durata măsurilor dispuse este de șase luni, maximul prevăzut de Legea 217/2003.
„Pentru fapta de atunci (12 mai, n.r.), i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală și rele tratamente aplicate minorului, întrucât a pus în pericol integritatea corporală și morală a celor șase copii minori ce locuiesc împreună cu femeia. Acum, la infracțiunile pentru care este cercetat i s-a mai adăugat și nerespectarea hotărârii judecătorești, faptă pedepsită cu închisoare de la o lună la un an, întrucât a mers la locuința femeii. Fata cea mare, în vârstă de 16 ani, a sunat, ieri seară (luni, 2 iunie, n.r.), la numărul 112 și a anunțat că tatăl ei a venit acasă și provoacă scandal. Polițiștii deplasați la fața locului l-au găsit în curtea locuinței și, pentru că nu a respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție, bărbatul este cercetat acum și pentru nerespectarea hotărârii judecătorești”, ne-a spus subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
Aceasta a precizat că, în total, cuplul are nouă copii, dintre care doi sunt majori. Dintre ceilalți șapte, doar șase locuiesc împreună cu mama și au vârste cuprinse între șapte luni și 16 ani. În perioada cât bărbatul a fost evacuat din respectiva locuință, acesta a mers să stea la mama lui, domiciliată tot în comuna Puiești.
Adriana ȘUȘNEA