Est News

Accident cu 12 victime

O ieșire în natură era să-i coste viața pe 12 elevi și pe profesorul hușean Costin Clit, care îi însoțea. Toți se aflau într-un autoturism Dacia „Papuc”, condus de unul dintre adolescenți, care nu avea carnet. șoferul de ocazie s-a răsturnat cu autoturismul, pe care l-a luat fără încuviințarea părinților.

Pentru 11 elevi și un profesor de la Liceul „Cuza Vodă” Huși, o ieșire în aer liber putea avea urmări dezastruase. Mașina în care aceștia se aflau, condusă de unul dintre elevi, în vârstă de 17 ani, care nu avea permis de conducere, s-a răsturnat după ce șoferul de ocazie a lovit o piatră. Evenimentul s-a întâmplat sâmbătă seară, în jurul orei 19, pe un sector de drum ce face legătura între o suprafață agricolă și strada Călărași, din muncipiul Huși.

„Pe un sector de drum închis circulației, minorul aflat la volan a lovit o piatră, mașina răsturnându-se. Minorul aflat la volan a luat mașina fără încuviințarea părinților, el fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat subcomisarul Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.

Minorul care se afla la volan nu poate fi cercetat pentru conducere fără permis, întrucât drumul pe care s-a întâmplat incidentul nu face parte din categoria drumurilor publice. Chiar și așa, adolescentul riscă până la doi ani de închisoare, în funcție de numărul zilelor de îngrijiri medicale de care vor avea nevoie colegii săi.

Și cadrul didactic care îi însoțea pe elevi, cunoscutul profesor de istorie Costin Clit a intrat în atenția autorităților.

„Pe locul din dreapta șoferului se afla profesorul, care era în stare de ebrietate. Acesta din urmă nu este cercetat pentru fapte de natură penală, dar activitățile de cercetare desfășurate de polițiști vor stabili dacă profesorul însoțitor se face vinovat de comiterea vreunei infracțiuni”, a mai spus oficialul IPJ Vaslui

Și conducerea Inspectoratului școlar Județean Vaslui a anunțat că va analiza incidentul, urmând să stabilească ce sancțiuni se impun în cazul profesorului Costin Clit. Deocamdată, conducerea liceului a dispus retragerea calității de diriginte a profesorului.

Tot la Huși, duminică, a avut loc un alt accident de circulație. Șoferul unui autotren încărcat cu materiale de construcții, care se îndrepta dinspre Adjud spre Republica Moldova a rămas fără frâne în zona școlii „Sfânta Ecaterina”. Conducătorul, în vârstă de 40 de ani, a reușit în ultimul moment să evite o tragedie, oprind TIR-ul în peretele unui bar din apropiere.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version