Est News

Peste 60 de ani vechime în câmpul muncii!

Celori care au abia câțiva ani vechime în câmpul muncii și se gândesc cu pesimism la vârsta pensionării, le prezentăm un argument menit să le redea optimismul: un vasluian are 63 de ani… Vechime!

Este vorba despre Traian Pascu, președintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Vaslui (CARP), care peste numai trei zile va împlini venerabila și onorabila vârstă de 87 de ani!

Performerul s-a născut pe aceste locuri încărcate de Istorie și primele patru clase le-a absolvit la celebra școală primară de băieți nr.1, unde i-a avut ca învățători pe Neștian și Ioan Filipiuc. După absolvire, părinții săi l-au înscris la Liceul comercial din Iași unde și-a petrecut următorii opt ani din viață învățând arta vânzării și cumpărării diverselor bunuri și servicii. În fața puhoiului rusesc ce avea să se reverse peste țara noastră, inclusiv peste Vaslui, mareșalul Antonescu a ordonat salvarea prin refugiere a tinerilor înscriși în programul de pregătire premilitară și iaca-așa a ajuns domnul Traian să ia calea pribegiei din fața marii primejdii roșii. „În anul 1948, m-am angajat ca șef contabil la nou-înființata Cooperativă de consum din târgul Codăiești, datorită pregătirii mele de specialitate. Aici am realizat lucruri frumoase ca de pildă ridicarea din nou a 11 magazine sătești, pentru ca bieții țărani să nu mai bată drumul până reședința Plășii, mai întâi, apoi a Raionului, după octombrie 1950”, ni s-a confesat octogenarul.

Aici și-a cunoscut viitoarea soție, Maria, fiică a învățătorilor Cosma. După 14 ani de activitate în cooperație, Traian Pascu s-a transferat la SMT Codăiești, unde a activat tot ca șef contabil. În deceniul opt al secolului trecut, a început serviciul la CLF Vaslui, iar după ce s-a dat în folosință Întreprinderea de materiale izolatoare, a ocupat funcția de șef al biroului Financiar, de unde a și ieșit la pensie.

Din 1989 și până în prezent, neobositul om își desfășoară activitatea în colectivul de conducere al CARP Vaslui, prima dată ca revizor, iar mai apoi, prin votul direct al pensionarilor, președinte. Pentru necunoscători, dar mai ales pentru cârcotași, la prima vedere ar părea că Traian Pascu încalcă legea fiind și pensionar dar și angajat cu acte-n regulă, dar nu este așa nici pe departe, măcar, deoarece instituția la care lucrează este una de drept privat, Statul neavând nici o treabă cu ea în sensul ajutorării cu ceva deoarece pensionarii se gospodăresc în bucătăria proprie.

Gânduri pentru viitor: „La anul (2015, n.n.) sunt din nou alegeri pentru funcția de președinte pe care, dacă voi fi sănătos, sper să le câștig deoarece, obiectiv fie spus, eu nu am părtinit pe nimeni și nici nu m-am jucat cu banii membrilor noștri. De aceea spun: seriozitate și competența se răsplătesc cu încredere, negreșit!”

Din partea noastră, un foarte sincer „La mulți ani” și mult succes!

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version