Un vasluian a fost arestat după ce a distrus un bar și a gonit cu mașina băut și fără permis de conducere. S-a îmbătata distrus un bar și a condus fără a deține permis de conducere – iată faptele pentru care un cetățean din comuna Banca, nu doar că va trebui să scoată din buzunar mii de lei, dar a ajuns la pușcărie.
Este vorba de I. Manea, în vârstă de 31 de ani, care parcă și-a pierdut mințile acum câteva zile. La lăsarea serii, după ce a consumat câteva pahare, omul s-a supărat rău de tot, așa că nici una, nici alta, a spart o vitrină frigorifică, a dat cu halbele de bere de pereți și de mese, a distrus o ladă frigorifică și un cântar electronic. Probabil nu s-ar fi oprit dacă Rodica Bejenaru, administratorul barului, nu ar fi sunat speriată la 112 pentru a chema ajutoare.
În timp ce echipajele de poliție se îndreptau spre barul cu pricina, bărbatul s-a urcat la volanul autoturismului și a început să gonească, probabil în încercarea de a scăpa de oamenii legii.
Planul nu i-a ieșit, așa că după ce a fost oprit, s-a văzut luat pe sus de polițiști și dus la spital pentru testarea alcoolemiei. Polițiștii povestesc că bărbatul era într-o stare atât de avansată de ebritate, încât nu a putut fi testat cu etilotestul.
A doua zi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad l-a predat instanței de judecată care, după examinarea dosarului, a concluzionat că I.Manea reprezintă cu adevărat un pericol public, așa că a dispus arestarea preventivă timp de 30 de zile. După gratii, omul a aflat și valoarea distrugerilor pricinuite în barul din Banca: 2.500 de lei (25 milioane de lei vechi).
S.M.