Concurenții care au scos cei mai buni timpi la Festivalul Mountain Bike, organizat duminică de Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad, au fost premiați. Însă, principalul scop al competiției nu a fost desemnarea celor mai buni cicliști, ci „extragerea” copiilor de pe străzi și atragerea lor înspre mișcarea în natură.
Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Mountain Bike, desfășurată duminică în zona Grădinii Zoologice din Bârlad a fost, din punctul de vedere al organizatorilor, un adevărat succes. De la cei mai mici concurenți și până la adulți cu vârste între 40-50 ani, participanții au avut de pedalat pe un circuit cu zonă împădurită, zonă deschisă cu dealuri și zonă de câmpie. Categoriile sub 12 ani au avut de parcurs un traseu de 1.500 metri (marcat foarte ușor), cei din categoriile 12-18 ani și peste 40 ani au pedalat pe un traseu de 8.000 metri (marcat tehnic), iar categoriile de peste 18 ani și sub 40 ani s-au întrecut pe o distanță de 15.000 metri (marcat foarte tehnic).
„Concursul este un proiect care are ca scop principal atragerea copiilor spre mișcare în aer liber, în natură și «extragerea» lor de pe străzi, din mediul urban, prin Mountain Bike. Mountain Bike este un sport care poate aduce multe beneficii, satisfacții și poate să o facă și pe viitor, dacă vom trata cu atenție și interes acest fenomen sportiv. Sportul, în general, și mersul cu bicicleta pe teren variat – Mountain Bike, în particular, este un mijloc de îmbunătățire a sănătății, de educație și modelare a personalității și caracterului, atât a practicantului cât și a spectatorului, prin spiritul de fair-play în relațiile dintre coechipieri și față de adversari, prin respectul față de regulament, arbitri, spectatori și valorile societății în care ne desfășurăm activitatea. Prin implicarea cadrelor didactice, a copiilor din unitățile de învățământ, a părinților și a comunităților locale în aceste tipuri de activități, organizate sub formă de competiții sportive, precum și a celor care au ca pasiune acest sport, se dorește promovarea activității fizice în natură și reducerea fenomenului de absenteism și abandon școlar, a consumului de droguri și a violenței în școli”, ne-a spus prof. Marius Gîmbuță, organizatorul Festivalului Mountain Bike.
Potrivit acestuia, toți participanții au primit diplome, tricouri și premii constând în piese de bicicletă din partea sponsorului, iar premiul cel mare la categoria cea mai animată, respectiv masculin 10 – 12 ani, a fost o bicicletă DHS, câștigată de George Marinescu.
Pe podium s-au aflat:
Categoria 10 – 12 ani (feminin)
- Ruxandra Miruna Gîmbuță
- Bianca Mircea
- Alexandra Burdujan
Categoria 10 – 12 ani (masculin)
- George Marinescu
- Codrin Giurcanu
- George Cosmin Pavel
Categoria 12 – 14 ani (masculin)
- Nicolas Constantin Burta
- Ștefan Poenaru și Danuț Rotaru
- Andrei Rareș Chiriac
Categoria 14 – 16 ani (masculin)
- Vlavian Ștefan Cozma
- Mădălin Ghiorghiu
- Radu Mihai Anton
Categoria 16 – 18 ani (masculin)
- Andrei Mircea
Categoria 20 – 30 ani (masculin)
- Alexandru Macarie
- Bogdan Vasilache
- Marian Marin
Categoria 30 – 40 ani (masculin)
- Florin Rusu
- Andrei Prisecaru
- Andrei Varlam
Categoria 40 – 50 ani (masculin)
-
Dinu Bunu