Est News

Acțiuni pentru combaterea neregulilor din trafic

În cursul săptămânii trecute, polițiștii rutieri și cei de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au desfășurat acțiuni pentru combaterea neregulilor în trafic. Au fost efectuate verificări pe linia respectării regimului legal de viteză, precum și pentru identificarea persoanelor care au condus autovehicule pe drumurile publice, deși se aflau sub influența alcoolului.

Pe parcursul săptămânii trecute, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii rutieri, sprijiniți de cei de la ordine publică, au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere grave, în special a celor produse pe fondul consumului de alcool. De asemenea, polițiștii au desfășurat acțiuni și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora produse ca urmare a nerespectării limitei legale de viteză, utilizând aparatele radar din dotare pentru depistarea celor care depășesc limita legală de viteză și pun astfel în pericol siguranța rutieră. Pe parcursul desfășurării acestor acțiuni, polițiștii au constatat 13 infracțiuni de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului. Pentru abaterile constatate la normele rutiere, au fost aplicate 263 sancțiuni contravenționale,  în valoare totală de peste 55.000 lei.Pentru 51 conducători auto s-a luat măsura complementară de reținere a permisului de conducere, 40 dintre aceștia fiind depistați conducând autovehicule pe drumurile publice, deși anterior consumaseră băuturi alcoolice.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Vaslui l-au depistat în trafic pe strada Fabricii din municipiul Vaslui, pe P. Petrică, de 34 ani, din localitate. Bărbatul conducea un autoturism, deși în urma testării alcoolscopice a rezultat valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

În timp ce polițiști din cadrul Serviciului Rutier efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Trestiana din municipiul Bârlad, au oprit în trafic un autoturism. Cu ocazia legitimării conducătorului auto, s-a stabilit că se numește B. Neculai, de 50 ani, din comuna Grivița. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul de Urgență Elena Beldiman din Bârlad, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Vaslui au fost sesizați cu privire la faptul ca pe strada Republicii, din municipiul Vaslui, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. La deplasarea la fața locului, polițiștii au constatat că C. Marius, de 27 ani, din municipiul Vaslui, a condus un autoturism pe strada Republicii; a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar, fără a rezulta victime omenești. Conducătorul auto testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul testului, C. Marius a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, în vederea prelevării mostrelor biologice.

Polițiștii au întocmit pe numele celor trei conducători auto dosare de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sange, faptă prevăzută de art. 336 alin 1 Cod Penal.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version