Est News

Guvernul si FMI decid, astazi, daca si de cand vor scadea contributiile sociale. „De la 1 iulie” s-a transformat in “intr-o perioada rezonabila”

Premierul Victor Ponta a anuntat ca, joi, va avea o ultima intalnire cu delegatia Comisiei Europene, Fondului Monetar International si Bancii Mondiale, adaugand ca spera ca relaxarea impozitarii muncii sa fie efectuata „intr-o perioada de timp rezonabila” si sustinuta inclusiv de opozitie.

„Ne apropiem de finalul discutiilor cu partenerii nostri internationali, Comisia Europeana, Fondul Monetar International, Banca Mondiala. Maine (joi – n.r.), vom avea o intalnire finala in care tragem niste concluzii. Important este ca obiectivul principal, si anume o relaxare fiscala in ceea ce priveste impozitarea muncii, sa fie atins intr-o perioada de timp rezonabila. Astazi stiu ca se intalnesc si cu reprezentantii opozitiei. Sincer, sper ca si acestia sa nu-si fi schimbat parerea, in special fostii colegi liberali, si sa sustina Guvernul in efortul pe care il facem, de relaxare fiscala, tinand cont de datele foarte bune privind cresterea economica, reducerea deficitului, a cheltuieililor bugetare de la inceputul anului”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.
De cealalta parte, in intalnirea pe care au avut-o cu delegatia FMI, liderii PNL si PDL au criticat politica Guvernului, pe care il acuza ca are o abordare tintita pe masuri electorale, opozitia anuntand totodata ca lucreaza la un program economic ce va fi prezentat institutiilor financiare.
Presedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, dupa intalnire, ca un punct important al discutiilor ”a fost modul in care Guvernul vine cu tot felul de masuri, ba una de stanga, ba una de dreapta”.
”Nu ne dam seama exact unde vrea sa ajunga Guvernul. O astfel de masura care in sine este exceptionala, dar adusa intr-un context care ridica multe semne de intrebare, este reducerea CAS cu 5%. Este o masura pe care am propus-o noi, este o masura in care credem si suntem de parere ca ea va imbunatati climatul din economia reala. Avand in vedere ca in Romania salariile sunt cele mai mici, dar costul muncii este mare, este pe pozitia sapte din Uniunea Europeana – 44,8% – este nevoie de o reducere a costului muncii (…) Noi suntem ingrijorati de faptul ca Guvernul Ponta nu a pregatit aceasta masura si nu vine cu un proiect convingator, vine la mijlocul anului. Credem ca exista aici o abordare destul de clar tintita spre masuri electorale”, a afirmat Iohannis.
Liderul PNL a precizat ca inclusiv masura neimpozitarii profitului reinvestit a fost aplicata eronat de Guvern. El a afirmat ca nu este suficient sa se precizeze in actele normative ca se poate reinvesti profitul, in conditiile stabilite de Guvern, pentru ca perioada este mult prea scurta pana in 2015 pentru a fi o masura predictibila.
Liderul PNL a precizat ca delegatia PNL-PDL le-a comunicat celor de la FMI ca lucreaza la un program economic comun care le va fi prezentat la urmatoarea vizita a reprezentantilor institutiilor financiare internationale. ”Vom veni cu un cadru mai larg care integreaza toate aceste abordari in asa fel incat sa faca sens si sa duca la o imbunatatire neta a climatului in economia romaneasca”, a mai afirmat Iohannis.
O misiune a Fondului Monetar International a venit, in 2 iunie, la Bucuresti, pentru a treia evaluare a acordului stand-by, cea mai importanta tema de pe agenda discutiilor cu autoritatiile vizand posibilitatea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale de la jumatatea anului.
Sursa: incont.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version