Est News

Interpol a emis o alertă după evadarea a trei detinuți periculoși dintr-o închisoare din Canada

Interpol a emis, miercuri, la cererea Canadei, o alertă globală „portocalie”, după ce trei prizonieri, „considerați extrem de periculoși”, au evadat, pe 7 iunie, la bordul unui elicopter, dintr-un centru de detenție din Quebec.

Cei trei bărbați, Yves Denis, în vârstă de 35 de ani, Denis Lefebvre, în vârstă de 53 de ani, și Serge Pomerleau, în vârstă de 49 de ani, urmau să fie judecați pentru „trafic de stupefiante, crime și banditism”, precizează într-un comunicat organismul internațional de cooperare polițienească, cu sediul la Lyon, în Franța. Interpol a transmis această „notificare portoclaie” celor 190 de țări membre, „cu scopul de a ajuta poliția la localizarea și arestarea fugarilor și pentru a alerta cu privire la periculozitatea lor”.

„Orice persoană care îi recunoaște să nu intre în contact cu ei și să semnaleze prezența lor la poliția locală sau națională”, se arată în comunicatul publicat de Interpol. „Notificările portocalii” sunt emise pentru „orice act sau eveniment susceptibil să constituie un risc pentru siguranța și securitatea cetățenilor din lumea întreagă”, precizează Interpol.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version