Est News

Creditele în monede străine, convertite în lei

Ana Birchall

Propunerea legislativă inițiată de către deputatul PSD Ana Birchall a primit raport favorabil de la Comisia pentru Buget din Senatul României.

„Esența acestei propuneri legislative vizează dreptul consumatorilor de bună credință, persoane fizice sau juridice, de a putea solicita conversia creditelor în moneda națională. „Creditele neperformante și ratele restante la bănci au ajuns o problemă socială în România și mi se pare echitabil ca toți românii împovărați de majorarea ratelor bancare datorate creșterii cursului de schimb valutar să poată opta pentru conversia creditelor fără costuri suplimentare, comisioane sau garanții adiționale. Prin această lege dăm dreptul consumatorilor să solicite protecție, astfel încât ratele lunare să nu fie dublate sau triplate din cauza ratei de schimb valutar” a declarat Ana Birchall la susținerea proiectului de lege în cadrul Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senatul României. „Raportul favorabil acordat astăzi de către Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senatul României reprezintă un semnal puternic de susținere parlamentară pentru principiile pe care le-am inclus în propunerea mea legislativă. Mă bucur că s-a înțeles că românii și băncile trebuie să beneficieze de o relație echitabilă bazată pe principii corecte” a afirmat deputatul PSD Ana Birchall. „Inclusiv în declarația politică de astăzi am readus în atenția colegelor și colegilor mei parlamentari necesitatea adoptării, în regim de urgență, a acestor proiecte legislative care vin în sprijinul românilor, acordându-le posibilitatea de a-și achita ratele bancare sau alte datorii fără riscul executării silite” a continuat Ana Birchall. „Mulțumesc colegelor și colegilor din Comisia de buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat pentru votul favorabil de astăzi și îmi exprim speranța că această propunere legislativă va putea fi votată în plenul Senatului în perioada imediat următoare.

Nu în ultimul rând, vreau să spun că apreciez poziția Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului de susținere pentru această propunere legislativă și îmi exprim speranța că și sistemul bancar va continua să susțină adoptarea și aplicarea acestui proiect legislativ” a încheiat Ana Birchall.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version