Președintele rus, Vladimir Putin, a discutat cu omologul său ucrainean, Petro Poroșenko, despre modalitățile de detensionare a situației în Ucraina, anunță Kremlinul, citat de AFP.
UPDATE 3:05 – Poroșenko i-a prezentat lui Putin un plan de pace, dar s-a plâns de incursiunea unor tancuri
Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, i-a prezentat, joi, președintelui rus, Vladimir Putin, un plan de pace pentru Estul prorus și s-a plâns de o presupusă incursiune de tancuri în teritoriul ucrainean, relatează AFP. „Președintele ucrainean i-a prezentat lui Vladimir Putin planul de soluționare a situației din sud-estul Ucrainei”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Președinției ruse. Aceasta este prima conversație între cei doi președinți anunțată oficial de Kremlin. „Cei doi președinți au discutat și despre dezvoltarea relațiilor bilaterale”, a adăugat oficialul rus. Chiar dacă Președinția ucraineană a anunțat că discuția de joi a fost „lungă și substanțială”, purtătorul de cuvânt al lui Poroșenko a subliniat că noul președinte al Ucrainei s-a plâns lui Putin de o presupusă incursiune a trei tancuri în teritoriul ucrainean.
„Poroșenko a calificat situația drept inacceptabilă”, a scris purtătorul de cuvânt al președintelui pe pagina sa de Facebook, făcând aluzie la informații potrivit cărora trei tancuri datând din perioada sovietică au intrat în teritoriul ucrainean dinspre Rusia, o acțiune dezmințită de Moscova. Potrivit Kievului, cei doi lideri „au discutat măsuri pentru încetarea focului și pentru ajungerea la o soluție pașnică”. Tensiunile persistă totuși în estul Ucrainei, în special la Donețk, unde o explozie – probabil un atentat – a vizat vehiculul unei lider al separatiștilor din oraș, Denis Pușilin, a anunțat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a autorităților separatiste. Pușilin „nu se afla în vehicul” în momentul producerii exploziei, au precizat autoritățile separatiste.
– Kievul controlează o sută de kilometri de frontieră
Jurnaliști ai AFP au auzit o explozie violentă, urmată de altele de intensități mai mici produse probabil de tiruri de artilerie, cu puțin timp înainte de ora locală 22.00 (22.00, ora României). Înainte de discuția dintre Putin și Poroșenko, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a denunțat „absența oricăror progrese în eforturile de calmare a violențelor” și continuarea „operațiunii represive” a Kievului. Rusia ia în calcul să depună un proiect de rezoluție pe această temă la Consiliul de Securitate ONU. Scopul Rusiei este ca Ucraina „să înceaptă să aplice foaia de drum” elaborată în mai de președintele OSCE, elvețianul Didier Burkhalter, potrivit lui Lavrov. El a cerut, de asemenea, o anchetă urgentă asupra unor informații despre utilizarea de bombe incendiare de către forțele ucrainene. La Kiev, ministrul ucrainean de Externe, Andrii Deșcița, a apreciat că glonțul este în câmpul Rusiei. „Trebuie ca Rusia să înceteze să-i susțină pe separatiști. Trebuie să înceteze să trimită blindate și camioane cu combatanți înarmați în regiunile din Est”, a declarat el în cursul unei conferințe de presă. După ce a denunțat incursiunea unor tancuri rusești, președintele ucrainean a afirmat că autoritățile de la Kiev au reușit să preia controlul total asupra frontierei cu Rusia. „Am convocat o reuniune de urgență, iar comandanții militari au anunțat reluarea controlului pe cei 100 de kilometri de frontieră care se aflau sub controlul rebelilor”, a anunțat Președinția ucraineană. Un punct cheie al planului lui Poroșenko este crearea unor culoare umanitare cerute de Moscova pentru a li se permite civililor să părăsească zonele de conflict din estul țării, unde violențele s-au soldat cu 270 de morți în două luni. „Premierul” autoproclamat al „Republicii Populare Donețk”, Aleksandr Borodai, s-a arătat sceptic, joi, în privința capacității Kievului de a crea culoare umanitare.
Luptele continuă în estul Ucrainei, în principal la Slaviansk, un bastion prorus din regiunea Donețk unde locuitorii sunt nevoiți să îndure lipsa apei potabile și adeseori a electricității.
Sursa: mediafax.ro