Est News

Teodorovici: Absorbtia fondurilor europene pe primele cinci luni, sub asteptarile avute initial. De ce nu se cheltuiesc banii de la CE

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat ca, in primele cinci luni ale acestui an, ceea ce a estimat privind absorbtia fondurilor europene se afla sub asteptarile avute initial, in special la mediu si transport.

„Zambetul meu va fi cu siguranta foarte larg la final de an, cand vom atinge obiectivul pe care l-am spus, si anume acela de peste 3,5 miliarde de euro, in facturi, catre Comisia Europeana. In primele cinci luni ale acestui an, ceea ce am estimat se afla sub asteptarile pe care le-am avut initial, pentru ca sunt multe facturi care nu ajung inca la noi, din partea marilor companii de lucrari, in special la mediu si transport”, a aratat Teodorovici, duminica. El a precizat ca va avea discutii, anul acesta, cu toate companiile de constructii si cu cei care supervizeaza aceste lucrari. Referitor la cauzele pentru care nu se cheltuiesc acesti bani de la Comisia Europeana, Eugen Teodorovici a precizat ca in primul rand sunt companii care au venit si au licitat, cu preturi mult mai mici decat ar fi putut fi facute acele lucrari, motiv pentru care acum sunt blocate. Un alt motiv este, in opinia ministrului Fondurilor Europene, faptul ca unele companii au disparut, si atunci s-a mers catre subcontractori, pentru finalizarea contractelor. „Noi o sa modificam in primul si in primul rand legislatia pe achizitii publice ca sa nu se mai permita astfel de situatii, sa nu se mai conteste atat de des si multe astfel de situatii”, a spus Teodorovici.  Intrebat daca Romania are riscul de a pierde acel top-up de la Comisia Europeana, ministrul Fondurilor Europene a aratat ca este vorba despre o suma pe care Romania o primeste mai repede din partea Comisiei si ca nu pierde absolut nimic din punctul de vedere al fondurilor europene.

Despre exercitiul bugetar 2007-2014, Teodorovici a declarat ca banii europeni pentru aceasta perioada vor fi cheltuiti in proportie de 80% la finalul lui 2015, cand se va incheia actualul cadru financiar european.

„Pentru urmatorul cadru europen, am trimis Comisiei Europene si urmeaza sa se aprobe spre luna august, septembrie, Acordul de Parteneriat cu partea comunitara, iar finantarea va incepe inca din 2014. Vom avea un nivel de absorbtie la finalul acestui an, pe urmatorul cadru oficial, chiar destul de ridicat”, a precizat Teodorovici.

Despre restul de 20% din suma pe cadrul bugetar actual care nu a fost cheltuita, Teodorovici a mentionat ca este vorba despre un risc pe care Romania, din pacate, il are, pentru perioada 2009-2012, cand lucrurile au stagnat si Comisia Europeana a oprit finantarea pentru Romania, din motivele cunoscute. Intrebat cat va pierde Romania pe actualul exercitiu bugetar, Teodorovici a declarat ca, daca se face o socoteala a ceea ce inseamna 80% din 19,2 miliarde alocate Romaniei in aceasta perioada, inseamna aproximativ 3,7 miliarde de euro.  „Acesta ar fi riscul astazi, noi ce facem astazi este doar sa reducem cat mai mult, daca se poate spre zero, in special in zonele de mediu si transport”, a mai declarat ministrul Fondurilor Europene.

Sursa: incont.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version