Un control al Curții de Conturi Vaslui a scos la iveală o gaură de circa șapte miliarde de lei vechi în vistieria Direcției de taxe și impozite a Primăriei Negrești. Responsabili se fac doi angajați ai primăriei, care în decurs de mai mulți ai au băgat mâinile până la cot în banii cetățenilor. Cea mai mare parte a furtului s-a întâmplat în mandatul fostului primar Ioan Cozma, care în mai multe rânduri a amenințat că va pune lacătul pe ușa instituției pentru că nu are bani să plătească nici măcar angajații, după ce a închis cantina de ajutor social și a desființat poliția locală.
Gaură de circa 700.000 de lei (șapte miliarde de lei vechi)! Asta au descoperit angajații Curții de Conturi Vaslui la Primăria Negrești în urma unui control efectuat anul trecut. Se pare că responsabili de lipsa acestei sume se fac o angajată a instituției și un fostul agent fiscal. Cei doi și-ar fi însușit banii plătiți de contribuabili în contul taxelor și impozitelor locale folosind chitanțiere false. „Există suspiciunea că doi angajați ai Primăriei orașului Negrești ar fi sustras bani din încasările efectuate în calitate de referent, respectiv inspector fiscal. Practic, este vorba despre încasările din taxe și impozite locale, prejudiciul în acest caz urmând a fi stabilit după efectuarea unei expertize contabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, Mihaela Ștraub.
Până la definitivarea anchetei, angajata asupra căreia planează suspiciunea de furt a fost mutată în cadrul altui serviciu al primăriei, iar agentul fiscal a demisionat.
Conform spuselor primarului orașului Negești, Vasile Voicu, furtul s-a produs în descursul mai multor ani.
„Prejudiciul a fost făcut în decursul mai multor ani, iar pentru mine este greu de acceptat faptul că nimeni din fosta conducere a primăriei nu și-a dat seama de ceea ce întâmplă”, a declarat Vasile Voicu.
„Fosta conducere” a primăriei Negrești, reprezentată în legislatura trecută de Ioan Cozma, cercetat penal în mai multe dosare, nici nu avea cum să constate furtul, fostul edil fiind mai degrabă ocupat cu afacerile personale. Concret, acesta a încredințat firmei condusă de fiul său mai multe lucrări publice în calitate de primar, lucru care a și atras asupra sa urmărirea penală. Iată că, în vreme ce Cozma stătea cu mâna întinsă când la Consiliul Județean, când la Guvern (din partea căruia a primit sume consistente din Fondul de Urgență), doi dintre angajații săi își făceau de cap cu banii contribuabililor. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă să stea până la șapte ani după gratii.
Alex SAVA