Tot mai mulți copii bârlădeni cad pradă internetului și jocurilor pe calculator. Cazurile de dependență au început să apară, însă prea puțini părinți conștientizează pericolul. Psihologii trag semnale de alarmă și îi avertizează pe părinți să fie cu ochii în patru, pentru că preocuparea excesivă este la fel de dificil de tratat precum alcoolismul sau toxicomania. Ca și în cazul acestor tipuri de dependență, motivul este nevoia de atenție, de comunicare, dragoste, acceptare și înțelegere.
Simona MIHĂILĂ
Internetul este o trebuință atât timp cât îl folosim ca să ne ușureze viața. Atunci când devine, însă, un mod de viață, când îl lăsăm să se transforme în cel mai important lucru din existența noastră, este un pericol. Pare simplă teorie, dar nu este așa.
În ultimul timp, foarte mulți copii și tineri bârlădeni, în special elevi, au ajuns la psiholog, iar unii au fost trimiși în centre de recuperare, după ce au fost diagnosticați ca fiind dependenți de Internet și de computer, în general.
Ei fac parte din categoria celor ai căror părinți nu s-au obosit să dea importanță cantității de timp pe care copilul o petrece în fața calculatorului. A celor care consideră că, decât să bată mingea, să spargă geamuri sau să „umble aiurea”, mai bine este când copilul stă în casă, liniștit la calculator.
Iar acesta e fericit că a scăpat în sfârșit de ochii și de gura celor mari. Se bucură în taină de multiplele posibilități ale Internetului. Aici, în discuțiile virtuale cu oamenii pe care nu-i cunoaște, își poate lua orice identitate dorește. Se poate prezenta drept adult; poate minți că arată altfel decât în realitate, că are altă ocupație și alte trăsături de personalitate. Adolescentul poate flirta cu oricine dorește. Frumoasa fată pe care o vede prin camera web nu-i zărește coșurile de pe față, nu știe că nu-i musculos așa cum s-a autodescris, nu bănuiește că poartă ochelari și nici nu știe că-i peltic. În plus, în fața calculatorului nu se înroșește și nici nu se bâlbâie de jenă. Ce fericire mai mare poate exista?
Astăzi, adolescentul nostru a navigat o oră pe Internet. Mâine, nu are școală, deci își permite să stea mai mult. Mai târziu, își spune că nu se va întâmpla nimic dacă chiulește o oră de la școală. Ajunge să chiulească și două, și trei și chiar câte o zi întreagă. Părinții sunt la serviciu, nu află. Dacă mama îl ia totuși la întrebări, se preface că pleacă la școală, dar se oprește la un prieten cât vrea el. ñ fața calculatorului, evident.
Timpul pe care tânărul nostru îl alocă netului devine tot mai mare, până ajunge să fie exclusiv. Va constata într-o zi că nimic nu are framec fără calculatorul lui drag, cel care-i deschide toate ferestrele lumii și care îl smulge din existența cenușie. Se întoarce acasă cu sufletul la gură, dornic să simtă iarăși tastatura sub degete. Abia în felul acesta simte că-i stăpân pe situație. A ajuns să-și ignore prietenii și sare chiar și peste mese. Ronțăie câteva snacks-uri în fața monitorului și rezolvă problema. Dacă e nevoit să se așeze la masă cu întreaga familie, înghite absent, cu „viteza luminii”, nerăbdător să se întoarcă în camera lui, la sistemul care îl așteaptă.
Dar ce se întâmplă în ziua în care nu are acces la computer? Îl enervează orice, nu-și găsește locul, nu poate face nimic altceva, nu își vede rostul, e trist, deprimat, nu știe ce să facă cu el însuși și cu timpul lui, nu are plăceri, nici interese. Parcă nu are mâini și picioare. Vechile lui preocupări, prietenii, rudele, colegii, școala, distracțiile sunt undeva în urmă, într-o altă lume pe care nu și-o mai dorește.
Au ajuns dependenți de Internet din cauză că nu se simt apreciați
Acesta este tabloul dependenței de Internet. Așa s-a întâmplat și se întâmplă cu mulți copii vasluieni.
Ar părea că lumea virtuală este o ispită care, odată înlăturată, tinerii nu vor mai avea probleme. Internetul, jocurile pe calculator și toate celelate accesorii puse la dispoziție de tehnica evoluată, reprezintă un refugiu pentru acești copii. Dependența este efectul unei probleme mari cu care se confruntă tânărul, iar mediul online îi „ajută” să supraviețuiască.
Psihologul bârlădean Irina Mardare este unul dintre specialiștii care a oferit consiliere mai multor elevi dependenți de Internet din Bârlad. Experiența i-a arătat că totul pleacă de la nevoile lor neîmplinite: „Internetul este un mod facil de comunicare. Le crează iluzia că îi ajută să-și găsească mai ușor prieteni, dar este total fals. Pe fondul unor frustrări, lipsă de comunicare în sânul familiei, a comunității școlare, acești copii nu-și pot permite să se exteriorizeze. De aceea ei nu pot comunica normal. Și se aruncă în lumea netului. Aici, cred ei, găsesc tot ce au nevoie”.
Ea spune că dependența de Internet a devenit, în ultimii ani, încă un factor al abandonului școlar sau al absenteismului: „Profesorii au un rol important în a le explica faptul că Internetul nu este singura formă de coabitare, de comuniune socială. Unii copii se refugiază în computer din cauză că se simt marginalizați la școală, că nu reușesc să lege prietenii cu colegii lor. Învățătoarea sau dirigintele sunt obligați să urmărească capacitatea de relaționare a tuturor copiilor și să observe când vreunul nu se poate integra. De aceea există ore de dirigenție”.
Alarmant este că unii dintre dependenții de Internet sunt copii supradotați.
„Am avut cazuri chiar de copii excepționali, cu un potențial intelectual peste limita normalului. Părinții lor au venit la mine îngrijorați: «Copilul nu vrea decât la Internet. Spune că la școală nu vrea pentru că nu are ce să facă acolo». N-aș putea spune că acești copii au neglijat școala, totuși. Dimpotrivă, aveau note foarte bune. Dar au căzut pradă Internetului din cauză că școala nu răspunde potențialului lor, cerințelor lor intelectuale. Acești copii supradotați se plictiseau la cursuri. Ei intuiesc din primul minut ce ce vrea să spună profesorul. Într-un cuvânt, programa școlară nu le stimulează interesul, curiozitatea, în timp ce Internetul le deschide orizonturi nebănuite, le pune la dispoziție informații multiple despre lucruri despre care ei nici nu știu că există”, spune psihologul.
Irina Mardare este de părere că școlile ar trebui să aibă posibilitatea de a înființa
clase speciale pentru copiii supradotați, iar programa să fie adaptată potențialului lor intelectual: „Altfel, ei ajung, la un moment dat, să refuze rețeaua interrelațională cu cei din jur, considerându-se deasupra celorlalți”.
Ce-i de făcut!
Părinții care remarcă la copil o dependență de Internet trebuie să ia măsuri imediat, după cum spune psihologul Mardare. Ei trebuie să discute cu tânărul, să înțeleagă ce anume caută în lumea virtuată în care se cufundă tot mai mult, ce l-a împins să renunțe la celelate forme de comunicare, la activitățile lui obișnuite de altădată.
„Ulterior trebuie să meargă să discute cu învățătorul, dirigintele de la școală, ca să afle dacă este sau nu acceptat de către membrii clasei, dacă are probleme în acest mediu. Este important acest lucru deoarece, în cele mai multe cazuri rejecția nu vine din partea familiei, ci mai cu seamă din partea colegilor, a școlii. Se impune o serioasă colaborare între părinte, profesor și psiholog. De aceea este bine ca fiecare școală să aibă propriul psiholog”, este de părere Irina Mardare.
Cel mai grav este prima fază a acestui tip de dependență este adesea ignorat. Psihologul spune că dacă nu se intervine la timp, copilul poate avea mai târziu nevoie, nu de psiholog, ci de psihiatru: „Atunci este mult mai greu. Când se ajunge la latura patologică, unica soluție este cea aplicată alcoolicilor, toxicomanilor. Dependentul trebuie izolat de orice ispită, în cazul nostru calculatorul, și va fi expus către relații sociale cu alți membri cu aceleași probleme. Fiecare își găsește afinități unul în celălalt, își recunosc în alții defecte și calități și atunci comunicarea va fi mult mai ușoară. Atunci constată că nu are nevoie musai de jocuri, de chat, de mess, jocuri și alte atracții ale Internetului. Descoperă că poate comunica așa cum și-a dorit înainte de a deveni dependent. Nu este un proces foarte ușor, dar, din păcate, este o realitate pe care o trăim”.
E la fel de greu de tratat ca dependența de droguri
Specialiștii în psihiatrie din lume susțin că dependența de Internet ar trebui clasată între tulburările extreme de dependență, cum ar fi cea de jocuri de noroc, alcool, heroină, sex, cleptomanie. Ei înscriu această dependență în cadrul tulburărilor compulsiv-obsesive, adică nu se manifestă ca un impuls, ci ca o dorință puternică.
Mediul online utilizat în exces aduce cu sine și alte tulburări cum ar fi anxietatea, depresia, izolarea socială și oboseala cronică.
Din păcate, atât în Bârlad, ca și în alte locuri din lume, dimensiunea fenomenului este dificil de evaluat din cauza popularității de care se bucură conexiunile la Internet de acasă. Încercările de măsurare sunt îngreunate de rușinea, negarea și minimalizarea efectelor de către cei implicați.
La fel de grav mai este și rata mare de recădere în dependență în rândul celor care au beneficiat de terapie. În orice caz, psihologii și psihiatrii consimt la unison că cel mai mare rol în preîntâmpinarea acestui risc îl au părinții tinerilor, cei în supravegherea cărora se află aceștia.