Est News

Inventarierea terenurilor extravilane, în impas.

Au mai rămas două zile până când edilii din toate cele 86 de administrații locale din județ vor trebui să depună, la Oficiul pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) documentele cu suprafețele de teren pe care fiecare localitate le deține. Până în prezent, astfel de acte au depus doar patru comune.

Alexandru CROITORU

Amenzi de până la un milliard de lei vechi riscă edilii locali dacă, în termenul stabilit de lege, nu vor reuși să depună, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Vaslui actele din care să reiasă măsurătorile legate de suprafața totală a terenului extravilan pe care fiecare localitate îl deține.

La întâlnirea organizată ieri, în acest scop, între edilii locali și prefectul Andrei Puică, nemulțumirile exprimate din ambele părți nu au fost puține.

“Înțeleg că primăriile din județul nostru au probleme financiare dar eu nu am face. Legile țării trebuiesc respectate. Așa că, pot nu pot, au sau nu au resurse umane și financiare pentru a finaliza la termen inventarierea terenurilor extravilane, primarii nu pot decât să se conformeze”, le-a transmis prefectul, primarilor vasluieni prezenți la întâlnire.

“Cei care au inițiat această lege s-au gândit că noi, primarii nu mai avem șI altceva de făcut, când, în realitate, ne confruntăm cu alte probleme mult mai importante, mai ales cele de ordin social. Și nu au fost luate în calcul nici resursele umane și financiare necesare une astfel de acțiuni. Plus că terenurile respective nu ne aparțin. Proprietari sunt cetățenii”, a spus unul din primarii prezenți.

Soluții sau încurcături mai mari?

Prezidiul ședinței în care a fost luată în discuție aplicarea Legii 165/2013 privitoare la inventarierea terenurilor extravilane a pus în vedere și faptul că, pentru o urgentare a acțiunii respective, primarii se pot folosi de hărțile topo existente, de lista titlurilor de proprietate emise începând din 1991, fapt care ar duce la inventarierea a peste 70% din suprafața totală a terenurilor. Lucrul acesta ar fi adevărat doar în condițiile în care titlurile de proprietate ar fi fost toate în regulă. Din păcate, nu puține sunt cazurile în care aceeași suprafață de teren se regăsește pe titlul de proprietate al mai multor posesori de teren agricol sau cazuri în care primăriile au emise un număr destul de mic de titluri comparativ cu numărul beneficiarilor din comuna respectivă.

Cireașa de pe tort a venit apoi din partea directorului OCPI Vaslui care, într-o încercare de a-i determina pe primari să aducă, cât mai curând, acele documente a transmis acestora, în încheierea ședinței: “După data limită, vă mai așteptăm, neoficial, încă 10 zile. Nu mai este timp pentru o evidență perfectă, dar trebuiesc aduse evidențele terenurilor pe care le deține fiecare să putem vedea și noi cât teren vă mai este necesar”.

Curios este ce va face în cazul în care edilii locali vor mai avea nevoie de terenuri extravilane pentru a reuși punerea în posesie a tuturor celor care solicită șI au dreptul.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version