Polițiștii rutieri vasluieni au aplicat opt amenzi în valoare 850 de lei unor șoferi care au parcat neregulamentar sau nu au respectat semnalele acustice și luminoase ale salvărilor, împiedicând astfel, accesul autospecialelor la intervenții.
Acțiunea polițiștilor vasluieni face parte dintr-o serie de activități menite să conștientizeze participanții la trafic cu privire la importanța respectării regulilor de circulație de către participanții la trafic, astfel încât mașinile de intervenții să ajungă în timp util la solicitări.
„La nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui nu avem sesizări scrise de la structurile care desfășoară intervenții cu privire la faptul că anumiți conducători auto nu au acordat prioritate de trecere autospecialelor sau parchează neregulamentar, dar cunoaștem situația șoferilor care nu respectă regulile de circulație și încurcă salvările sau mașinile pompierilor. În trafic au fost întâlnite situații în care conducătorii de autovehicule ignoră semnalele acustice și luminoase ale autospecialelor sau parchează neregulamentar, perturbând buna desfășurare a traficului rutier, implicit a autospecialelor care se deplasau la intervenții”, a declarat responsabilul cu relațiile mass-media din cadrul IPJ Vaslui, Alina Tonică.
Reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui și ai Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) au atras atenția în repetate rânduri asupra faptului că mașinile de intervenție ajung foarte greu la solicitări din cauza traficului aglomerat și a șoferilor indisciplinați, care parchează autoturismele neregulamentar sau nu acordă prioritate autospecialelor.
„Cu toate că față de anii trecuți, situația s-a mai îmbunătățit, șoferii indisciplinați din trafic continuă să ne facă probleme. Conducătorii auto trebuie să știe faptul că acordând prioritate mașinilor noastre, contribuie, practic la salvarea de vieți omenești și mulți au înțeles acest lucru. O problemă mare rămâne în continuare cea legată de parcările neregulamentare. S-a întâmplat ca mașinile Ambulanței să nu poată ieși nici din curtea instituției din cauza unor șoferi care au parcat la întâmplare”, a declarat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
Reprezentanții Primăriei municipiului Vaslui admit că problema parcărilor neregulamentare este una greu de gestionat.
„În ultimii ani am amenajat la nivelul municipiului o serie de parcări. Poate nu sunt locuri suficiente de parcare, dar avem și cazuri în care parcările sunt goale, iar autoturismele staționează în locuri nepermise, îngreunând accesul mașinilor de intervenție. Prin lucrătorii de la Poliția Locală atragem mereu atenția șoferilor indisciplinați, care sunt avertizați și chiar sancționați”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.
De la începutul acestui an, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au aplicat 1.567 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto pentru „oprirea neregulamentară” și 164 sancțiuni pentru staționare neregulamentară.