Compania Facebook a manipulat emoțiile resimțite de aproape 700.000 dintre utilizatorii săi, în cadrul unui experiment secret, în urma căruia a descoperit că stările de fericire și de tristețe sunt „contagioase”, putând fi transmise de la un internaut la altul.
Experimentul, care nu a beneficiat de consimțământul utilizatorilor, a provocat un val de critici în rândul acestora, din cauza încălcării vieții private și a unor principii de natură etică.
Timp de o săptămână, în anul 2012, Facebook a manipulat „news feed”-urile (secțiunea în care sunt prezentate noutățile publicate de internauți) de la aproape 700.000 de utilizatori pentru ca acestea să pară mai „fericite” sau mai „triste” decât erau în mod obișnuit. După încheierea experimentului, cercetătorii au aflat că utilizatorii tind să publice comentarii pozitive sau negative, în corelație cu orientarea care a fost dată „news feed”-ului lor.
Experimentul a provocat nemulțumirea internauților din cauza acestei manipulări.
Studii precedente au arătat că elementul denumit de cercetători „contagiere emoțională” poate să se transfere în cadrul unei rețele. Studiul companiei Facebook a demonstrat că acest efect poate să apară și fără o interacțiune directă, prin indicii nonverbale.
Toți internauții care au folosit versiunea în limba engleză a rețelei Facebook s-au calificat automat pentru experiment, ale cărui rezultate au fost publicate la începutul acestei luni. Cercetătorii au analizat cuvintele folosite în mesajele publicate de utilizatori în „news feed-urile” lor pentru a decide în mod automat dacă aceștia aveau o stare de dispoziție pozitivă sau negativă, iar apoi au manipulat fluxurile lor de actualități.
Ei au descoperit astfel că emoțiile se răspândesc la nivelul întregii rețele și că prietenii utilizatorilor tind să reacționeze mai intens față de mesajele negative. Utilizatorii care au fost expuși unor mesaje mai puțin emoționale au avut tendința de a evita să publice mesaje proprii.
Experimentul a fost aspru criticat în acest weekend de numeroși internauți și organizații din lumea întreagă, care spun că acest studiu ar putea fi folosit de Facebook pentru a-i încuraja pe utilizatori să publice mai multe mesaje și de alte agenții, precum guvernele, pentru a manipula sentimentele utilizatorilor din anumite țări.
Chiar și coordonatoarea experimentului, Susan Fiske, profesor de psihologie la Universitatea Princeton din Statele Unite ale Americii, a declarat că are rezerve față de acest experiment, prin prisma principiilor de natură etică pe care studiul ei le-a generat.
Politica de utilizare a informațiilor („Data Use Policy”) a companiei Facebook – parte a secțiunii „Condiții de utilizare” („Terms Of Service”), pe care fiecare utilizator trebuie să o citească și să o accepte atunci când își creează un cont pe această rețea de socializare – precizează faptul că Facebook își rezervă dreptul de a folosi informațiile primite de la utilizatori „pentru operații interne, inclusiv pentru ghidul de ajutor, analize de date, testare, cercetare și îmbunătățiri ale serviciului”.
Sursa: descopera.ro