Est News

Biblioteca de vacanță

Pe toată perioada vacanței de vară, elevii vasluieni pot participa la diverse activități extrașcolare, care mai de care mai atractive, organizate de Biblioteca Județeană Vaslui. Elevii au la dispoziție o gamă variată de activitățI, dela învățarea limbilor moderne, la pictură sau origami.

Alexandru Croitoru

Biblioteca de vacanță se adresează, în primul rând, elevilor și presupune o serie de activități menite să ocupe în mod elegant și aducativ timpul liber al acestora. Astfel, doritorii vor avea de ales dintr-o gamă variată de activități, începând cu învățarea limbilor moderne, origami, muzică, scrable matematic, pictură, lectură de povești. Organizatorii doresc, practic, o trecere prin toate activitățile extrașcolare care s-ar putea dovedi atractive pentru elevi și care pot stimula creativitatea acestora.

“Sunt acțiuni cu scopul precis de a atrage tinerii spre lectură și implicit spre bibliotrecă. Ne bucurăm de sprijinul voluntar al unor profesori care vor preda copiilor limbile moderne și nu numai”, a spus Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii Județene “Nicolae Milescu Spătaru” Vaslui.

Lectură și în Parcul Copou

Tot pentru iubitorii de lectură, dar care vor să facă acest lucru în aer liber, Biblioteca Județeană va avea, începând din acest weekend, între orele 10-16, o surpiză. Mai exact, în parcul Copou, din municipiul Vaslui, va fi organizat un mic chioșc de unde doritorii pot împrumuta o carte, pe baza buletinului de identitate, pe care să o citească liniștiți, pe o bancă.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version