Est News

Încă o belea pe capul lui Poede

De parcă nu ar fi fost deajuns scandalul generat de primarul Gheorghe Poede, o nouă belea s-a abătut pe capul acestuia. Autoritatea Națională de Integritate l-a declarat incompatibil cu funcția pe care o deține.

Alexandru CROITORU

De parcă nu ar fi fost deajuns scandalul provocat de către Gheorghe Poede, primarul comunei Poienești, în urmă căruia contabila unității administrative-teritoriale și-a dat demisia paralizând astfel tot ce înseamnă plăți în primărie, inclusiv salarii, edilul se vede acum în fața unei noi acuzații. De data asta, Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil cu funcția pe care o ocupă în prezent.

Conform unui comunicat de presă emis de instituția menționată, în perioada 01 sepembrie 2012 – 31 decembrie 2013, Poede a deținut, simultan, funcția de primar dar și pea cea de membru în Consiliul de Administrație (C.A.) al Școlii Gimnaziale nr.1, Poienești, încălcând astfel, prevederile articolului 87 din Legea nr. 161/2003. Cele două funcții nu erau compatibile pentru că, așa cum spunea legea, Gheorghe Poede, în calitate de membru al CA, ar fi putut anticipa orice decizie pe care Consiliul Local sau primăria ar fi putut-o lua legat de activitatea școlii menționate.

Și asta nu ar fi singura incompatibilitate de care poate fi acuzat Gheorghe Poede. Viceprimarul comunei Poienești a făcut o plângere la ANI în acest sens, cu ceva timp în urmă, în care arată că edilul șef este președintele Societății Agricola Poienești încă din anul 2000, pe când nu era ales primar. După ce a câștigat alegerile, edilul ar fi trebuit, conform legii, să demisioneze deoarece, prin natura funcției publice, ar fi putut să-și atribuie contracte sau alte beneficii, lucru ce nu s-a întâmplat.

În apărarea sa, Gheorghe Poede a declarat, la acea vreme, că societatea respectiveă nu a avut niciodată activitate, ea existând doar pe hârtie. Dacă la acuzația viceprimarului ANI nu a dat deocamdată nici un răspuns, se pare că funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Poienești l-a adus pe primar în atenția Agenției de Integritate. Ce-I rămâne de făcut edilului? Poate contesta în instanță decizia șI judecătorii să decidă cine are șI cine nu are dreptate în toată povestea asta.

Primar versus viceprimar, o adevărată telenovelă

Despre relația tensionată dintre primar și viceprimar s-au scris și povestit multe din 2012 și până acum și credem cu tărie că, se va mai scrie încă. Cei doi se acuză reciproc de delăsare și lipsă de interese dar, acuzele vicelui Constantin Pârgaru par să aibe mai multă greutate mai ales că mare parte din ele sunt confirmate și de mulți angajați ai primăriei. Una din poveștile de pomină care circulă pe seama primarului este legată de faptul că acesta ar fi întreținut relații sexuale, pe câmp, cu o tânără de 29 de ani din comună, contracost. Se spune că femeia are 3 copii de crescut șI mare nevoie de bani și de aceea a acceptat. Povestea a ajuns și la urechile polițiștilor dar, la scurt timp după ce aceasta a deat declarații, a început să primească amenințări. Interesant este și faptul că actul sexual dintre primar și tânara lui consăteancă ar fi avut și doi imartori ocular. Povestea este negată de către edil și acesta arată cu degetul înspre viceprimar. Varianta lui Poede spune că, de fapt, “dușmanul” lui ar fi plătit pe tânără cu 300 de lei pentru a spune povestea cu aventura sexuală pe câmp. Pe lângă această poveste, Poede mai este protagonistul și altora legate de refuzul de a plăti unele servicii, reclamații și procese care au ținut multă vreme prima pagină a ziarelor.

Primar versus contabilă, ultimul episod al telenovelei

Gheorghe Poede poate fi considerat unul dintre cei mai controversați primari din județul Vaslui, implicat în diverse scandaluri cu viceprimarul comunei, consiliul local și angajați ai primăriei. Chiar dacă a pozat, încă de la începutul mandatului într-un om corect și onest, faptele aveau să-l contrazică apoi. Suspendat o data din funcție, Poede ajunge din nou la cârma comunei Poienești cu ajutorul instanțelor de judecată. Până la urmă, edilul avea să-și dea ararama pe față și multe nereguli din primărie aveau să iasă la iveală odată cu plecarea contabilei Maria Crețu, chiar dacă plecarea acesteia a dus la imposibilitatea plății salariilor angajaților primăriei. După 41 de ani de activitate, contabilul șef al primăriei Poienești (Maria Crețu), cedează presiunilor la care era supusă zilnic de către Gheorghe Poede. Vorbele grele pe care acesta le spunea la adresa dumneai, ilegalitățile pe care acesta voia să le facă sub semnătura contabilei și injuriile au dus ca, femeia să refuze să mai vină la serviciu sătulă de jigniri.Tot ea este cea care spune despre primar că nu era transparent, că o punea să facă plățI la contracte ce nu aveau toată documentația necesară în spate, că facea totul după bunul lui plac, fără să-i pese de respectarea legilor, iar în comisiile de evaluare a ofertelor sau de recepție a lucrărilor schimba membrii după bunul lui plac și-i numea doar pe cei care erau dispuși să-i facă jocurile.

“Am decis să plec și să-mi caut de sănătate decât să-mi toc nervii cu un om care confundă primăria cu propria afacere”, spunea Maria Crețu, contabil care, de-a lungul carierei a lucrat cu nu mai puțin de 11 primari și despre care, inspectorii Curții de Conturi nu au decât cuvinte de laudă despre modul în care-și făcea meseria.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version