Miniștrii de Externe din Ucraina, Rusia, Germania și Franța au îndemnat miercuri, la sfârșitul unei întâlniri la Berlin, la organizarea unei reuniuni a grupului de contact până sâmbătă, 5 iulie, pentru a încerca să calmeze situația din Ucraina.
Pavlo Klimkin, Serghei Lavrov, Frank-Walter Steinmeier și Laurent Fabius au declarat într-un comunicat „că cer organizarea unei reuniuni a grupului de contact până la 5 iulie, cu scopul de a ajunge la un acord reciproc și necondiționat privind o încetare a focului durabilă” în estul Ucrainei.
Acest grup de contact este format din Rusia, Ucraina și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
„Armistițiul privind încetarea focului trebuie să fie supervizat de misiunea specială a OSCE în Ucraina, în conformitate cu mandatul său”, au afirmat cei patru miniștri.
„Miniștrii sunt de acord să ia toate măsurile necesare și să folosească influența lor asupra părților implicate, pentru a îndeplini acest obiectiv”, au adăugat ei, subliniind „importanța eliberării rapide a tuturor ostaticilor”.
Cei patru oficiali au convenit, de asemenea, că posturile vamale de la frontiera cu Rusia trebuie să revină sub controlul Kievului.
Ei au salutat faptul că Rusia s-a declarat dispusă să permită serviciilor de frontieră ucrainene să intre pe teritoriul rus pentru a ajunge la posturile Gukovo și Donețk, în cazul unui armistițiu de încetare a focului.
„Cred că este un prim pas și un pas important în direcția unei încetări a focului bilaterale”, a comentat Steinmeier într-o conferință de presă, după reuniune.
Operațiunea „antiteroristă” contra rebelilor proruși din estul Ucrainei a fost reluată marți dimineața, după ce președintele ucrainean Petro Poroșenko a refuzat să prelungească armistițiul de încetare a focului.
Sursa: mediafax.ro