Est News

Încă o instanță "sedusă" de Chevron

În ciuda protestelor masive ale populației împotriva extragerii gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice și a tuturor dovezilor cu privire la dezastrele pe care această metodă le-a lăsat în urmă peste tot în lume, o altă instanță din România nesocotește voința colectivă.

Simona MIHÂILÂ

Alaltăieri, Tribunalul Iași a respins cererea Grupului de Inițiativă a Societății Civile (GISC) Bârlad de suspendare a efectelor acordurilor de mediu obținute de Chevron în Vaslui pentru explorarea gazelor de șist. Așadar, compania petrolieră își poate desfășura în continuare activitatea în județ.

GISC Bârlad a intentat proces în 2013 împotriva Agenției de Protecție a Mediului (APM) Vaslui și companiei Chevron România. A solicitat instanței suspendarea efectelor acordurilor de mediu pentru explorarea gazelor de șist în localitățile Siliștea – Pungești, Popeni – Găgești și Păltiniș – Băcești. Acțiunea a fost deschisă inițial, la Tribunalul Vaslui, după care procesul a fost strămutat la Iași.

Cum nici instanța ieșeană nu a făcut dreptatea mult așteptată, Chevron este liberă în continuare să instaleze dezastrul.

Sentința Tribunalului Iași nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel.

Compania Chevron deține patru acorduri de mediu în județul Vaslui pentru explorarea gazelor de șist, în localitățile Siliștea – Pungești, Păltiniș – Băcești, Popeni – Găgești și Puiești. De asemenea, compania petrolieră a obținut, în baza acordului de mediu și a altor avize de la alte autorități, și două autorizații de construire pentru amenajarea platformelor pe care sunt sau urmează a fi montate sondele de explorare de la Siliștea – Pungești și Puiești.

Până în prezent, Chevorn a început lucrările de foraj în comuna Pungești, în primele zile ale lunii mai.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version