Est News

Scandal la Europenele de kaiac canoe. Românii, descalificați după ce au cucerit argintul la canoe patru: "Când ești român, ești marginalizat"

România a cucerit sâmbătă o medalie de argint în prima zi a finalelor la Campionatele Europene de kaiac canoe de la Brandenburg (Germania), însă cei patru componenți ai ambarcațiunii de canoe 4 (1.000 metri) nu s-au putut bucura de rezultatul lor din cauză că au fost descalificați. În componența Gabriel Gheoca, Iosif Chirilă, Petre Condrat, Florin Comănici, canoea tricoloră a făcut o cursă bună și a trecut linia de sosire la o secundă în spatele câștigătorilor din Belarus. Departajarea dintre locurile doi și trei s-a făcut la fotofiniș (locul trei i-a revenit Ungariei), iar brațele ridicate după kilometrul de efort teribil anunțau scânteia de bucurie din grupul românilor. O bucurie cu atât mai motivată în cazul lui Petre Condrat (33 de ani), revenit în barca tricoloră după o pauză de nouă ani.
La câteva minute după cursă a venit însă lovitura. Românii au fost descalificați pe motiv că s-au apropiat prea mult de culoarul alăturat! Competiția s-a desfășurat pe o vreme destul de capricioasă, cu un vânt puternic care i-a incomodat pe participanți. „Motivul pentru care am fost descalificați este că ne-am născut în România!“, a declarat Condrat pentru ProSport.
„Am fost descalificați de un arbitru care a anunțat la finalul cursei că am mers strâmb. Nu am fost însă singurii. Din cauza condițiilor meteorologice și a organizării, mai toți au avut probleme. Dar asta este când ești român“, a comentat și Florin Comănici. „Am trecut de la agonie la extaz. Sunt incapabil să spun ceva“, a punctat și Gabriel Gheoca.
În celelalte finale ale zilei, Liviu Dumitrescu Lazăr – Victor Mihalachi s-au clasat pe locul 9 la canoe 2 – 1.000 metri (”din cauza vântului nu am mai putut controla barca pe ultima parte a cursei”, a fost explicația sportivilor), iar fetele de la kaiac 4 – 500 metri au terminat cursa pe locul 8.

Sursa: prosport.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version