Gabriel Vâlcu, omul care își sfidează bătrânețea printr-un tur de forță în care nici cei mai mulți dintre tineri nu ar îndrăzni să se aventureze, a ajuns astăzi la Bârlad.
În vârstă de 62 de ani, omul face turul României pe bicicletă. A pornit la drum, deși suferă de hipoacuzie încă din copilărie, de la vârsta de 12 ani. Lipsa auzului i-a ascuțit, însă, celelate simțuri cărora li se adaugă o condiție fizică ce le-ar stârni invidie până și forțoșilor care-și petrec timpul la sala, o voință de fier și o ambiție greu de egalat.
Gabriel Vâlcu este din Slobozia și anul trecut a mai bifat un tur al României de 2.000 de kilometri. Acum s-a gândit să-și întreacă propriul record impunându-și un ambițios traseu de peste 3.000 de kilometri.
Are asupra sa doar un rucsac în spate, bicicleta de 1.200 de lei plătită cu ajutorul sponsorilor mișcați de planul său îndrăzneț și tot din sponsorizări a strâns 1.500 de lei pentru mâncare și cazare.
„Turul României mari” sau „Turul prieteniei” pe care îl derulează acum este rezultatul a „peste” o jumătate de secol de antrenamente și sport”, după cum el însuși a declarat pentru Est News, adăugând că principalul său suport este „o voință dusă la extrem”.
Gabriel Vâlcu spune că singurul lucru de care se teme pe traseu sunt câinii, știut fiind că aceștia au o „aversiune” pentru biciclete, mai ales dacă sunt în mers.
În această noapte, biciclistul sexagenar este găzduit de Cercul Militar, urmând ca mâine dimineață să purceadă din nou la drum. (S.M.)