Guvernul a aprobat pe 11 iunie un proiect de Ordonanta de Urgenta care obliga producatorii, intr-o prima faza, si apoi furnizorii, sa tranzactioneze un anumit volum de gaze pe bursa, intr-un mod transparent si centralizat. Mai departe, potrivit ordonantei, volumul de gaze tranzactionat pe bursa urma sa fie stabilit prin ordin de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE). ANRE a aprobat ordinul o luna mai tarziu, insa asa cum a fost publicat vineri in Monitorul Oficial, acesta face inutil actul normativ al Guvernului, fapt pe care il acuza si ministruil delegat pentru energie.
Producatorii de gaze naturale au contractata aproape 100% din cantitatea de gaze destinata pietei libere, fapt pentru care nu ramane mai nimic pentru tranzactiile pe bursa.
Ordinul prevede ca incepand cu data de 15 iulie 2014 si pana la data de 31 decembrie 2014, producatorii de gaze sau operatorii economici afiliati acestora, dupa caz, au obligatia sa incheie tranzactii pe pietele centralizate, transparet si nediscriminatoriu, pentru vanzarea a minimum 20% din cantitatea de gaze din productia interna proprie destinata consumului intern al pietei concurentiale. Aceasta inseamna cam 60% din cererea totala. Adica obligatie de 20% din 60% din ce inseamna piata libera. Potrivit unor formule prevazute in ordin, din calcul mai ies si cantitatile destinate consumurilor tehnologice dstinate specifice operatiunilor petroliere, cantitatile de gaze utilizate pentru producerea de energie electrica (centrala Brazi a Petrom si Iernut a Romgaz) si cantitatile injectate in depozitele de inmagazinare.
Insa, in acest moment, producatorii de gaze (OMV Petrom, Romgaz, Amromco Ploiesti) au deja contracte incheiate pe piata libera, potrivit unor surse din domeniu. Astfel, Ordonanta de Urgenta 35/2014 si Ordinul ANRE nu pot fi puse, deocamdata, in aplicare, situatie care va dura cel putin pana la inceputul lui 2015. Pana la data de 31 octombrie 2014, ANRE va elabora metodologia in baza careia se va stabili obligatia producatorilor si furnizorilor de a incheia tranzactii pe pietele centralizate, cu incepere din anul 2015 pana la data de 31 decembrie 2018.
- Contactat de HotNews.ro, presedintele ANRE, Niculae Havrilet, spune ca „din monitorizare reiese ca producatorii au un disponibil pe care il vor tranzactiona pe burse”. „Din cauza cosului, nu s-au facut contracte pe termen lung. In fiecare luna se disponibilizeaza cantitati din contractele cu scandenta lunara si se va oferta pe bursa”, a spus Havrilet, fara a oferi mai multe amanunte legate de acuzatiile lansate in urma cu cateva zile de ministrul delegat pentru energie.
Ordinul ANRE care blocheaza pentru moment OUG 35/2014 privind tranzactia gazelor pe bursa a starnit nemultumirea ministrului delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu. „În ceea ce privește modul în care ANRE a decis să transpună în legislația secundară obligativitatea impusă de Executiv producătorilor și furnizorilor de gaze de a tranzacționa transparent și nediscriminatoriu anumite cantități pe bursă, considerăm că nu încurajează dezvoltarea pieței de gaze din România. Mai mult, transpunerea nu este făcută în spiritul OUG 35/2014. În consecință, solicităm autorității să reanalizeze decizia sa, în cadrul unui nou Comitet de Reglementare, pentru că, în forma actuală, ordinul dat nu creează premisele tranzacționării procentului de 20% comunicat, în condițiile în care baza de aplicabilitate se apropie de zero. Practic, aproape că nu s-a impus niciun procent”, a declarat vineri Răzvan Nicolescu.
Sursa: hotnews.ro