Est News

Minore obligate să facă sex pe bani vorbesc despre experiența traumatizantă – Coșmarul prostituției

Acuzat de pedofilie, viol, trafic de minori și lipsire de libertate, arestat chiar de 1 aprilie, Adrian Filote a ajuns, ieri, în fața magistraților vasluieni, la prima înfățișare a unui process ce se va scoate la iveală dramele pe care acesta le-a generat în familiile fetelor care i-au fost victime. Victimele sale, fete cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, încă trăiesc coșmarul prostituției, unele aflându-se sub supraveghere medicală de specialitate, în timp ce mamele lor își plâng neputința și așteaptă dreptate din partea instanțelor de judecată. “Ne-a dezbrăcat și ne-a ascuns hainele în congelator, să nu putem fugi, iar prietenei mele i-a luat și telefonul mobil, după care a violat-o. Ne-a ținut până a doua zi și dacă voiam să plecăm, trebuia să plecăm în pielea goală”, povestește una dintre victime. Atunci când nu se supuneau voinței lui Filote, tinerele erau bătute și supuse la umilințe cumplite de Alexandru Cărămidaru, un tânăr care abia a terminat clasa a X-a și care și-a asumat rolul de torționar în slujba proxenetului.

Alexandru CROITORU

Ieri, Tribunalul Vaslui a avut loc primul termen în dosarul 1616/89/2014, în care este judecat Adrian Filote, un bărbat de 46 de ani, din Vaslui acuzat de trafic de minori, viol, pedofilie, trafic de droguri de mare risc, pornografie infantilă. La prima înfățișare în fața judecătorilor, din cauza lipsei de procedură, ședința a fost amânată pentru caâteva zile, dată la care ar trebu să se înfățișeze în instanță, împreună cu tutorii legali, fetele care i-au căzut victime, minore cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani.

Alături de Filote, în dosar mai este cercetat și minorul Alexandru Cărămidaru, elev care abia a terminat clasa a XI-a. Cei doi organizau în aparatmentul lui Filote adevărate orgii la care participau, după ce plăteau, bineînțeles, prieteni ai acestora, iar printre cei care au poftit la tinerele fete se numără și un polițist.

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor deCriminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au instrumentat foarte bine acest caz și chiar dacă Filote a cerut, la un moment dat, eliberarea condiționată și înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciu, cererea i-a fost respinsă de către magistrați.

“Inculpatul Filote Adrian a profitat de vârsta fetelor, vârstă ce le încadra pe acestea într-o perioadă ce le făcea ușor de manipulat, le-a oferit un nou set de valori și le-a creat o dependență față de el. O parte din minorele recrutate în vederea exploatării sexuale au fost determinate să întrețină relații sexual cu el și cu bărbați din anturajul său sau cunoscuți, altele au fost fotografiate sau filmate în poziții cu conotații sexuale sau pornografice, precum și în timpul consumării actelor sexuale, acestea din urmă fiind folosite pentru a le șantaja”, spunea, la momentul arestării lui Adrian Filote, procurorul Mihaela Iosipescu, șeful DIICOT Vaslui.

“Ne-a ascuns hainele în congelator, să nu putem fugi”

Chiar dacă au scăpat de cel care a profitat de vârsta lor fragedă, fetele încă trăiesc adevărate drame. “Când l-am văzut în sala de judecată, mi-a venit să leșin”, povestește una din fete.

Provenită dintr-o familie săracă, cu o mamă divorțată de multă vreme, muncitoare la o fabrică de confecții din Vaslui, una dintre fete se confesează: “În februarie, m-am certat cu mama și am plecat de acasă. M-am întâlnit cu o prietenă care-l cunoaștea pe Filote. Am fost apoi la el acasă împreună cu ea și după ce am intrat în apartament, ne-a dezbrăcat și ne-a ascuns hainele în congelator, să nu putem fugi, iar prietenei mele i-a luat și telefonul mobil, după care a violat-o. Ne-a ținut până a doua zi și dacă voiam să plecăm, trebuia să plecăm în pielea goală. Cât ne-a ținut în locuința lui, ne-a filmat și ne-a făcut poze pe care le-a postat și pe internet. A doua zi, pe la 7 sau 8 dimineață ne-a dat hainele din congelator și le-am pus la uscat. Cu ele ude pe noi nu puteam pleca. Era iarnă afară. Abia pe seară am reușit să mă îmbrac. Între timp, mi s-a propus să întrețin relații sexuale cu prieteni de-ai lui și fiindcă am refuzat, și-a pus amicii să mă umilească. Eu am scăpat, dar alte fete care mai erau acolo au fost trimise să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați”.

Coșmarul s-a încheiat dar au rămas dramele

Mama uneia dintre victimele lui Adrian Filote își plânge neputința în fața unui om care i-a nenorocit copilul: “Am crescut-o singură, ca vai de capul meu, dintr-un salariu de confecționeră ca acum, când ar fi trebuit să mă bucur de ea, că a ajuns mare, să mi-o nenorocească unul pe care nu-l pot numi om. Anul acesta ar fi trebut să treacă în clasa a XI-a, dar a rămas repetentă. Nici la școală nu se mai ducea de teama amicilor lui Filote, care o căutau și la școală și cine știe ce se mai întâmpla și pe acolo. Din ianuarie și până în aprilie, fata mea nu prea a mai dat nici pe la școală și nici pe acasă. A fost sportivă. A făcut handbal din calasa a treia și până acum când, din cauza problemelor, a fost dată afară și din echipă”, povetește disperată mama unei dintre fete.

Alexandru Cărămidaru, băiatul de casă al lui Filote

Tot fetele care i-au căzut victime lui Filote Adrian povestesc și rolul jucat de acesta în toată povestea. Din spusele lor, a reieșit faptul că Alexandru Cărămidaru era omul de casă al lui Filote și că acesta făcea tot ce îI spunea “șeful”. Era cel însărcinat cu aplicarea de corecții fetelor care nu ascultau și nu făceau tot ce li se spunea.

“Alexandru făcea tot ce îI spunea Filote să facă. Știu ca una din fete, colegă de clasă cu mine, a fost bătută de el atunci când a refuzat să întrețină raporturi sexuale cu o cunoștință de-a lui Adrian Filote. Pe mine m-a umilit de câteva ori, pus tot de el, pentru că refuzam să mă prostituez”, povetește una dintre fete.

“Mi-a adus flori și bomboane și mi-a nenorocit fata”

O altă victimă, o mamă ce nu poate să creadă ce i s-a întâmplat copilului ei, aceeași poveste. Victima, colegă de clasă cu cea care ne-a povestit coșmarul prin care a trecut de când l-a cunoscut pe Filote, este acum în pragul colapsului și de sănătatea ei mintală se ocupă psihologii.

“A venit la mine acasă să îmi ia fata în oraș și mi-a adus flori și o cutie de bomboane, diavolul acela cu chip de om numit Cărămidaru. Că-l cheamă Alexandru am aflat abia după aceea. În fața mea s-a prezentat Denis”, povetește mama fetei.

Din păcate, influența pe care au avut-o și Filote și celălalt acolit al său asupra fetei au lăsat urme adânci și, așa cum spunea colega ei de clasă, fata ajunsese să-i cânte în strună călăului ei, iar dacă avea curajul să facă ceva ce nu-I convenea lui Filote, fata era bătută și umilită de către tânărul torționar Alexandru Cărămidaru.

Review Overview

User Rating: 4.75 ( 1 votes)
Exit mobile version