Est News

An cu noroc pentru Podeni și Munteni

Peste 70 de străzi din cele două cartiere vor avea din acest an canalizare menajeră, în afară de cele câteva sute despre care am scris pe larg într-o ediție trecută.

Simona MIHĂILĂ

Locuitorii cartierelor Podeni și Munteni din Bârlad vor încheia, anul acesta, epoca de coșmar în care au fost nevoiți să trăiască în condiții necivilizate, cu toalete în curte și aruncând apa uzată care pe unde apuca. În afară de cele câteva sute de străzi despre care Est News a scris recent că vor fi racordate la rețeaua de canalizare menajeră a orașului, prin programul POS Mediu, încă 72 de străzi vor păși în lumea civilizată: 38 din cartierul Munteni și alte 34 din Podeni.

Dacă în cazul străzilor cuprinse în POS Mediu, finanțarea de 40 de milioane de euro este asigurată de Uniunea Europeană, în cazul celorlalte, investiția va fi suportată de bugetul local. Cum însă banii nu sunt, Primăria Bârlad va contracta un împrumut bancar, care va fi achitat în tranșe de la bugetul local, pe parcursul a zece ani.

Contractarea creditului, în valoare 17,7 milioane de lei se va face în urma unei licitații al cărei anunț a fost publicat pe site-ul SEAP (Societatea de Excelență în Administrația Publică). Patru bănci și-au manifestat interesul până acum, însă decizia va fi luată pe 28 iulie, când are loc deschiderea ofertelor.

O licitație similară a mai fost organizată și anul trecut, însă nicio bancă nu și-a exprimat intenția de a acorda creditul.

„Tot răul a fost spre bine, în final, deoarece între timp am ajuns la concluzia că acel împrumut, pe care am vrut să-l facem în 2013 ar fi fost prea mare. Ne gândisem atunci la un credit de 28,8 milioane de lei pentru o perioadă de 15 ani, pe care să-l utilizăm și pentru rețeaua de canalizare pluvială, nu doar menajeră. Având în vedere că oricum va fi nevoie și de asfaltarea străzilor cu pricina, s-a decis ca aceasta să fie realizată odată cu lucrările la canalizarea pluvială, ulterior”, a declarat pentru Est News Georgian Șolcă, șeful Serviciului tehnic Investiții din cadrul Primăriei Bârlad.

După evaluarea ofertelor și stabilirea câștigătorului, urmează pregătirea documentației pentru avizarea împrumutului de către Ministerul Finanțelor, după care va fi organizată licitația pentru execuția lucrărilor.

Prezentăm în tabelele care urmează lista străzilor care vor avea canalizare menajeră realizată cu bani de la bugetul local.

Review Overview

User Rating: 2.44 ( 4 votes)
Exit mobile version