Est News

Vasile Mihalachi, judecat de magiatrații ieșeni

Fostul șef al filialei vasluiene a Autorității Rutiere Române, Liviu Butnaru, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Vasile Mihalachi și alți doi funcționari judecați pentru trucarea licitațiilor din 2008 pentru transportul de persoane pe rutele din județ, au reușit strămutarea procesului de la Tribunalul Vaslui la Tribunalul Iași

Alexandru CROITORU

Dosarul în care Liviu Butnaru, fost director al ARR Vaslui, Vasile Mihalachi, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui și alți doi funcționari sunt acuzați de fapte de corupție se va judeca la Iași. Chiar dacă, la termenul din 30 iunie, cererea de strămutare a procesului nu părea să aibe sorți de izbândă fiind nefondată, se pare că, până la urmă, dosarul va ajunge la instanțele ieșene, iar cererea formulată de apărătorii lui Vasile Mihalachi a avut câștig de cauză.

Câștigători în toată povestea aceasta s-ar părea a fi chiar inculpații, mai ales că tergiversarea unui astfel de dosar se poate face până la prescrierea faptelor, iar inculpații să scape cu basma curată. Strămutarea dosarulu a fost confiramtă și de purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Iași, judecătorul Micu Cheptene, care spune că, pe 17 iulie 2014, a fost admisă cererea de strămutare a dosarului 609/89/2014, cerere făcută de apărătorii lui Mihalachi, Butnaru și Ropotă, iar procesul va continua la Tribunalul Iași.

Fostul șef al ARR Vaslui, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Vasile Mihalachi, și încă doi funcționari, Vasile Vieru și Dănuț Ropotă sunt cercetați pentru faptul că, în 2008, la licitația de acordare a licențelor de transport, persoane pe raza județului, organizată de CJ Vaslui, comisia de paritate înființată atunci a favorizat mai multe firme în defavoarea altor firme, ai căror administratori nu erau agreați. Astfel, comisia, din care făceau parte și cei patru, a determinat înlăturarea unor operatori de transport public rutier, firme care fie au câștigat licitațiile în mod legal sau au fost împiedicate să participle la licitație. Astfel, conform procurorilor DNA, a fost creat un avantaj patrimonial pentru operatorii favorizați în sumă totală de 2.659.845 lei, reprezentând sumele obținute din operarea traseelor atribuite illegal.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version