Est News

Observatorii OSCE au primit acces deplin la locul prăbușirii avionului malezian (raport)

Observatori ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au primit acces deplin la locul prăbușirii avionului malaezian Boeing 777, iar zona prăbușirii este acum păzită cu strictețe, se menționează în raportul misiunii din Ucraina a organizației, difuzat luni, informează ITAR-TASS.

‘În data de 20 iulie, colaboratorilor misiunii OSCE li s-a oferit acces deplin la locul catastrofei, care a fost în acest scop îngrădit în mod corespunzător. Căutarea celor decedați continuă’, se spune în document.
Observatorii OSCE au constatat că la ’19 iulie accesul lor era încă limitat, însă într-o măsură mai mică decât cu o zi înainte: perimetrul de securitate era protejat prost’. ‘Echipele de salvare de la locul accidentului au anunțat că locurile în care se aflau toate corpurile neînsuflețite au fost fotografiate și filmate pe suport video înainte de a fi puse în saci’, se spune în document.
Totodată, observatorii au numărat, la 19 iulie, 55 de trupuri neînsuflețite, puse în saci pentru a fi transportate. De asemenea, ei anunță că nu au reușit să numere corpurile neînsuflețite care se păstrează deja în vagoanele frigorifice în stația feroviară Torez.

Sursa: agerpres.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version