Est News

Bilanțul ajutorului reciproc

Aproape 7.000 de oameni se împrumută la CARP Bârlad pentru lemne, lucrări agricole, reparația locuințelor dar și pentru tratamente medicale.

Bârlădenii apelează la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) în primul rând pentru împrumuturile pe care le pot contracta prin această asociație. Deși condițiile de contractare au devenit mult mai riguroase decât cele de anul trecut, numărul împrumuturilor este același, în prima jumătate a anului 2014 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

CARP Bârlad a înregistrat în primul semestru 6.718 persoane care au contractat împrumuturi cu o valoare totală de peste 15 milioane de lei. În aceeași perioadă a anului 2013, coincidență sau nu, s-au înregistrat tot 6.718 împrumuturi, valoarea acestora fiind, însă, mai mică – puțin peste 14 milioane de lei.

Nu doar membrii din Bârlad se înghesuie pentru împrumuturi, ci și membrii filialelor CARP din mediul rural.

„Scopul pentru care oamenii fac împrumuturi este procurarea lemnelor, onorarea lucrărilor agricole, efectuarea unor tratamente medicale, realizarea unor utilități în casă, reparații locuințe sau chiar achitarea unor rate restante la bancă”, a declarat Nicolaie Mihai, președintele CARP Bârlad.

Pe lângă ajutoarele rambursabile, CARP acordă și ajutoare nerambursabile. Bilanțul pe primul semestru arată că, în această perioadă, au beneficiat de aceste ajutoare 7.006 persoane, valoarea totală a acestor forme de ajutor fiind de 522.523 lei.

„Dintre membrii care au beneficiat de ajutoare nerambursabile, 49 au intrat în posesia ajutoarelor de deces, 49 au beneficiat de o compensație financiară la acordarea biletelor de tratament prin CARP și 34 de membri defavorizați, bolnavi sau cu diferite forme de handicap, au primit ajutoare prin anchetă socială”, a mai spus președintele CARP.

În primele șase luni, CARP a mai acordat 239 de ajutoare cu ocazia zilelor de 1 și 8 Martie, 5.500 de ajutoare de Paște și 63 de ajutoare nerambursabile cu ocazia zilei de 1 Iunie. Nu au fost uitați veteranii de război, membri ai CARP, care au primit 9 ajutoare în valoare de 450 de lei. Au mai fost oferite ajutoare nerambursabile pentru activitățile culturale, sportive, pentru cei care au împlinit 100 de ani, dar și ajutoare de fidelitate.

Salariații CARP au făcut, în primul semestru al acestui an, donații în valoare de 2.500 lei, bani care au ajuns la 13 membri nevoiași. Conform Statutului CARP, au fost acordate și ajutoare pentru 17 membri aflați în dificultate, în valoare de 955 lei.

Conducerea CARP s-a arătat mulțumită de modul în care au fost îndepliniți indicatorii și speră ca, în al doilea semestru, bilanțul să oglindească o activitate mai consistentă, atât din punctul de vedere ajutoarelor rambursabile, cât și al celor nerambursabile. În legătură cu cele din urmă, conducerea asociației a realizat că, din cauza situației economice din România, fiecare membru al CARP „Elena Cuza” Bârlad trebuie recompensat prin rotație, indiferent de venituri, astfel încât să poată beneficia de aceste ajutoare și cei care nu au beneficiat până acum.

„Dorind să venim și mai mult în sprijinul cetățeanului în aceste vremuri grele, să îi ridicăm moralul și încrederea în viitor, dar și spre a populariza mai eficient politica asociației noastre – aceea de ajutor reciproc – conducerea unității a hotărât acordarea de ajutoare nerambursabile persoanelor cu o situație materială dificilă sau a persoanelor înzestrate din punct de vedere artistic, dar și ca o recompensare a fiecărui membru în parte”, a precizat Nicolaie Mihai, președintele CARP Bârlad.

Ajutoarele nerambursabile au fost acordate în raport cu nivelul fondului cotizant, în cote procentuale stabilite prin planul de măsuri de Consiliul Director sau prin hotărâri distincte, cu ocazia unor sărbători religioase sau laice. S-a urmărit să nu fie defavorizați acei membri cu un fond cotizant cosnistent, iar ceilalți membri să fie determinați să-și mărească fondul în cazul în care doresc să obțină ajutoare nerambursabile mai însemnate. (Mihaela Niculescu)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version