Est News

Fermierii se află în perioadă de retenție

Crescătorii de animale au putut depune cererile pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii (ANT) până la data de 20 iunie, vechiul termen de 30 mai fiind amânat printr-un ordin al Ministerului Agriculturi șI Dezvoltări Rurale.

În acest an, la Ageția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Vaslui s-au primit 3.896 dosare pentru subvenții, defalcate astfel: pentru bovine 2.457 (18.127 de capete); pentru oi și capre 1.555 de dosare (252.948 de capete); pentru bovine din zonele defavorizate 511 dosare (1.804 capete); pentru oi și capre din zonele defavorizate 140 de dosare (19.552 de capete).

Vreau să reamintesc că persoanele deținătoare de bovine, ovine sau caprine au următoarea perioadă de retenție, în care sunt obligați să păstreze efectivul de animale în fermă până la efectuarea controlului. La ovine și caprine este vorba de 90 de zile perioadă de retenție de la data de 20 iunie, ultima zi în care s-au putut depune dosarele de subvenție pentru aceste animale, la ovine și caprine din zonă defavorizată 100 de zile, iar la bovinele din zonele defavorizate șase luni” a declarant Răzvan Arteni, director executiv al APIA Vaslui.

La sfârsitul campaniei de depunere a cererilor pentru schema de plată unică pe suprafață (SAPS) a fost depus un număr de 27.278 de cereri pentru o suprafață de 26.5978 de hectare. Față de anul precedent, numărul solicitărilor a scăzut cu 1.242, dar suprafața a crescut cu aproximativ 4.000 de hectare. (Andrei STESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version