Est News

Oameni respectabili, hoți în supermarket

O sumedenie de cucoane bine îmbrăcate și de „domni respectabili” au fost prinși în timp ce șterpeleau diverse mărfuri de prin magazine.

La cât a crescut numărul hoților, nu este de mirare că supermarket-urile au devenit ținta lor. Se fură cu ușurință din astfel de magazine zilnic, iar aspectul și înfățișarea celor care comit aceste infracțiuni nu este cel la care ne-am aștepta. Mai nou, fură doamne cu prestanță, îmbrăcate scump sau domni pe care, după aparențe, nu i-ai crede în stare niciodată de așa ceva.

În primul semstru al acestui an, au fost reclamate, în Bârlad și comunele arondate, 44 de furturi de pe rafturile magazinelor, în special în oraș. S-au furat de la o cutie cu bomboane mentolate până la obiecte mai scumpe, coniac sau bidoane cu detergenți.

„Am avut astfel de reclamații de furturi din magazin destul de des. Este dezonorant pentru cei care fac astfel de fapte, oameni în vârstă dar și tineri. De vină este gradul precar de educație și civilizație al acestor persoane, dar și sărăcia celor care se dedau la astfel de fapte.

De cele mai multe ori, produsele sunt recuperate, având în vedere că societățile dispun de sisteme de supraveghere și pază. Legea sancționează furtul și se întocmește dosar penal”, a declarat comisarul șef Vasile Chelaru, șeful Poliției Municipiului Bârlad.

De regulă, părțile se împacă după recuperarea prejudiciului. Astfel de persoane, care comit cu premeditare sau nu astfel de furturi de mici obiecte din magazine, fie din raft, din coș sau din dulapurile amenajate nu reprezintă un pericol social, dar, totuși, societatea trebuie să ia atitudine. Proprietarii de supermarket-uri ar trebui să aibă și angajați care să urmărească tot timpul cumpărătorii și bagajele acestora, dar și să-și monteze mai multe camere de supraveghere și să se doteze cu mijloace de detectare a furturilor produselor de pe raft.

Au fost și două-trei cazuri mai speciale care au fost rezolvate. Persoane din alte județe au furat din supermarket-uri bârlădene cărucioare pline cu produse. În cazul lor, legea a fost aplicată mergând până la reținerea lor în arest”, a mai spus șeful Poliției Bârlad. Proprietarii de magzine recunosc că li se fură din marfa de pe raft, dar de vreme ce nu iau măsuri, probabil că prejudiciul nu este mare. Oricum, sunt de acord să facă publice înregistrările video, atât pentru a-i face cunoscuți pe infarctori, aparent oameni onorabili și cinstiți, dar și pentru a descuraja comiterea acestor fapte.

În primele șase luni ale acestui an au fost reclamate 796 de furturi din Bârlad și comunele arondate – 116 din locuințe, 76 din curți, 4 din benzinării, 42 din mașini, 24 din buzunare și genți și 44 de pe rafturile magazinelor. (Mihaela NICULESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version