Est News

Mintea merge, chiar dacă ochii nu văd

13 nevăzători din județul Vaslui și-au antrenat mintea cu un concurs de șah, urmând ca în perioada următoare să participe și la un concurs de table.

Deși nu pot vedea lumina zilei, nevăzătorii din județul Vaslui s-au antrenat într-o competiție de sport … al minții.

Pe 17 și 24 iulie, la punctul de lucru din municipiul Vaslui al Filialei Județene Vaslui a Asociației Nevăzătorilor din România (ANR), s-a desfășurat concursul județean de șah. La concurs au participat opt concurenți nevăzători din Vaslui, patru din Bârlad și unul din Huși.

Acest concurs face parte din proiectul inițiat de Asociația Nevăzătorilor, numit „Dezvoltarea sportivă, socializarea și integrarea socială a nevăzătorilor”, în valoare de 6.980 de lei, finanțat în proporție de 90% de Primăria Vaslui.

Organizatorii au urmărit prin acest concurs de șah să valorifice aptitudinile individuale ale sportivilor nevăzători din Vaslui într-un sistem organizat de selecție, pregătire și competiție, care să asigure autodepășirea continuă și totodată obținerea de rezultate bune la concursurile naționale. Practic, aceste concursuri stârnesc spiritul de competitivitate. De asemenea, nevăzătorii sunt stimulați să comunice între ei, dar și cu alte persoane cu vedere din comunitate pe teme comune de interes. Totodată, aceștia sunt încurajați să practice activități fizice și sportive.

„Problema socializării și integrării sociale este una din cele cu care se confruntă majoritatea nevăzătorilor” a subliniat Mihăiță Olaru, președintele Filialei Județene Vaslui a Asociației Nevăzătorilor din România.

Pentru o bună desfășurare a concursurilor au fost achiziționate cinci jocuri de șah, care au fost adaptate pentru nevăzători.

Primele trei locuri la concursul de șah au fost ocupate de Mihăiță Olaru , urmat de Toader Spanache șI Doru Marian Stanca.

Finala pe țară pentru șahiștii nevăzători se va desfășura în august, la Bistrița, unde va participa și un reprezentant al filialei Vaslui.

După finala națională, nevăzătorii vasluieni vor participa, în septembrie, la faza județeană a concursului de table, urmând ca între 15 septembrie și 31 octombrie să aibă loc finala națională. (Daniela PORUMB)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version