Cu toate că numărul celor care s-au îmbolnăvit este mai mic decaât altă dată, totuși oamenii continuă să se îmbolnăvească pe bandă rulantă.
Mihaela NICULESCU
În județul Vaslui, s-au înregistrat anul acesta, în primele șase luni, 165 de cazuri noi de TBC, din care patru în rândul copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani. Cei mai mulți bolnavi de TBC sunt în mediul rural.
Dacă, în primul semestru al anului 2013, erau în evidență 324 de pacienți, dintre care 12 copii, numărul acestora s-a micșorat în 2014, când în evidențele medicilor se mai aflau 279 de pacienți, dintre care cinci copii.
Cifrele arată clar că în 2013, în perioada ianuarie-iunie, erau în evidență 105 bolnavi din orașe și 219 de la sate, dintre care trei copii din urban și nouă din rural.
Anul acesta, datele arată o scădere atât a numărului adulților cât și a copiilor cu TBC. Astfel, în rural sunt în evidență 202 pacienți, dintre care trei copii, în timp ce în orașele județului există în momentul acesta 77 de pacienți, din care doi copii.
și în privința cazurilor noi se poate vorbi de o scădere: de la 180 anul trecut, în perioada primului semestru, la 165 anul acesta, în aceeași perioadă.
La capitolul cazuri noi de TBC la copi, de la 11 cazuri în 2013 (trei din urban și opt din rural), la patru cazuri anul acesta (trei din rural și unul din urban).