Pe nea Mihai Zalaru îl găsești găsești zilnic în micul său atelier din Zona Nord a Vasluiului, dregând la vreo gheată, bătând ținte-n vreun pantof ori înfiletând vreun flec în condurul vreunei dudui. A învățat meserie în casa tatălui, său, dar nu a fost dintotdeauna cizmar. Abia după căderea comunismului a decis să se privatizeze, fiind unul dintre primii „patroni” vasluieni. Meseria pe care o practică e pe cale de dispariție, iar asta nu din cauza penuriei de clienți, ci a taxelor și impozitelor „care mă sufocă”, spune el. Pe de altă parte și sistemul educațional a decis că nu mai avem nevoie de cizmari.
Roxana NĂSTASĂ
Într-o lume în care mașinăriile înlocuiesc tot mai mult omul, artizanii care încă mai practică meserii vechi sunt tot mai greu de găsit. Respectată și bine plătită cândva, meseria de cizmar a ajuns acum o preocupare ce abia asigură traiul de zi cu zi. Și asta doar pentru cei buni, așa cum este vasluianul nostru, nea Mihai Zalaru. Are 63 de ani și jumătate și calitatea îl caracterizează, spune el.
Cizmăria o cunoaște de acasă, de la tatăl său, care nu era practicant, însă mai făcea și asta din când în când pentru a asigura un trai mai bun familiei. Nu a făcut cizmărie de când se știe. A lucrat 11 ani la mobilă și apoi s-a reprofilat. A învățat singur să meșterească și, de 35 de ani nu-i mai stau mâinile locului. Lucrează de dimineața până seara, chiar și sâmbăta.
La început a lucrat cu trei din cei patru copii ai săi. Doi băieți și o fată au fost, și ei „contaminați” de această meserie, însă taxele și impozitele din România i-au speriat. Așa se face că au plecat peste hotare, lăsându-l pe nea Mihai singur, învârtind timpul cu ajutorul acelor groase, calapoadelor și ciocanelor pentru a lungi viața încălțărilor.
Nea Mihai are o meserie pe care puțini știu să o facă și e mândru de ea. Nu îl sperie gândul că cizmăria ar putea dispărea cândva pentru că, spune el încrezător, „omul nu o să meargă desculț niciodată”.
Este păcat însă, că oamenii nu mai îndrăznesc să-și deschidă afaceri de acest gen. „Lipsa înființării cizmăriiilor se datorează desființării sistemului cooperatist, a școlilor de meserii și a scăderii nivelului de trai” spune nemulțumit, meseriașul.
De asemenea, cei care au mai rămas să practice în continuare această meserie, sunt cei care o fac mai mult din pasiune decât pentru bani.
Taxele și impozitele mari îl sperie și pe cizmarul vasluian, de asta se gândește că după doi ani iese la pensie și dacă nu se schimbă nimic, nu va mai continua cu cizmăria, pentru că e greu.
Cu toate astea, acum se declară mulțumit cu ceea ce are.
Deși este mai scump ca ceilalți cinci cizmari din oraș, puțini de altfel, cât să-i numeri pe-o mână, clienții fideli îi calcă pargul știind că este priceput și lucrează cu materiale de calitate aduse din Botoșani și Bacău și chiar și de peste hotare, după cum se laudă el.
Din 2007 și până acum nu a schimbat prețurile și nici nu le va mai schimba niciodată, spune el. Corect din fire, nea Mihai a pus la vedere lista cu prețuri pentru ca cei care îl caută să știe și cât valorează munca ce o depune. Sunt zile când nu prea are clienți, însă sunt și zile mai norocoase, spune acesta. În vremuri de criză, afacerea îi merge binișor, asta pentru că tot mai mulți vasluieni preferă să-și repare încălțămintea decât să-și cumpere alta nouă. Cu toate astea, nu ezită să mai povestească cu nostalgie de vremurile din trecut când clienții veneau buluc.
Asta e meseria ce a învățat-o și a practicat-o și nu ar face nimic altceva. Are multe de nemulțumiri, însă preferă să nu le spună pentru a nu supăra pe „aia mari”. Înconjurat de zeci de perechi de încălțăminte, cu pingele, alături de soluția de lipit la îndemână, cizmarul nostru bocănește într-una. Îl găsești aproape zilnic la atelier, printre papuci și materiale făcând ceea ce îi place mai mult. (Roxana NĂSTASĂ)