Ieri, a început prima etapă de repartizare a candidaților pe catedrele vacante din învățământul preuniversitar. Aceasta a fost un motiv de agitație și de emoție pentru cei care au susținut anul acesta examenul de titularizare, întrucât au așteptat cu sufletul la gură să vadă ce post obțin și unde. Dacă unii profesori s-au declarat mulțumiți, alții au fost dezamăgiți că, deși au învățat și au luat note mari, nu au prins un post din cele disponibile pe perioadă nedeterminată.
„Mi-a luat locul o doamnă care era înaintea mea. Acum am luat ce a rămas și o să fac naveta. Degeaba te chinui să înveți câteodată” a declarat nemulțumită o candidată.
În județ, s-au desfășurat două ședințe publice pentru fiecare centru: o ședință pentru centrul de concurs, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui care a avut loc în amfiteatrul liceului cu același nume și o ședință pentru centrul de concurs, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui, ce s-a desfășurat la Centrul Transfrontalier de Resurse pentru Educație Incluzivă pentru copii, Vaslui. La ședințe au participat cadrele didactice care au obținut nota minimum 7 la examenul de titularizare, fiind repartizate pe locurile disponibile pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor și în funcție de disciplină. Repartizarea pentru posturile pe perioadă nedeterminată continuă și astăzi, iar cea de-a doua etapă de repartizare, pentru posturile de suplinitori se va desfășura pe 4 august. (Roxana NĂSTASĂ)