Bilanțul epidemiei de febră hemoragică în Africa de Vest a ajuns la peste 1.300 de cazuri și 729 de morți, dintre care 57 în patru zile, a anunțat joi Organizația Mondială a Sănătății (OMS), citată de AFP.
„În perioada 24-27 iulie, au fost înregistrate 122 de cazuri noi (confirmate, probabile și suspecte), precum și 57 de decese confirmate în Guineea, Liberia, Nigeria și Sierra Leone”, a precizat OMS într-un comunicat. Aceste date arată o creștere în doar 4 zile cu 8,5 la sută a numărului de decese și cu 10,1 la sută a numărului de cazuri de la precedentul bilanț al OMS. „Tendința (…) rămâne incertă”, în contextul în care epidemia continuă să se răspândească în comunități și afectează în prezent și persoanele care oferă îngrijiri medicale, avertizează organizația. În total, la data de 27 iulie, OMS a înregistrat 1.323 de cazuri de febră hemoragică (909 confirmate ca fiind Ebola), dintre care 729 s-au soldat cu deces.
Această epidemie, care durează de la începutul anului, a izbucnit în Guineea, după care s-a extins în alte state din Africa de Vest.
Recent, Liberia a decis blocarea unei părți a frontierelor și închiderea tuturor școlile pentru a încerca să împiedice o propagare a epidemiei, a anunțat miercuri președinta Ellen Sirleaf Johnson.
De asemenea, din cauza răspândirii epidemiei Ebola, Organizația americană de ajutor Peace Corps a anunțat că își retrage voluntarii din Liberia, Sierra Leone și Guineea.
Virusul Ebola se transmite prin contact direct cu sângele, lichidele biologice sau țesuturile persoanei infectate. Febra hemoragică pe care o provoacă se manifestă prin hemoragie, vomă și diaree. Rata mortalității bolii este cuprinsă între 25 și 90% în cazul oamenilor și nu există un vaccin omologat împotriva ei.
Sursa; mediafax.ro