Miercuri seara, Constantin Alexandru C., în vârstă de 30 ani, din Vaslui, s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei Albița la volanul unui autoturism marca Ford, pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităților.
Având suspiciuni cu privire la faptul că acesta este implicat în traficul de țigări, lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra persoanei și a mijlocului de transport, în garajul destinat persoanelor fizice. În urma controlului, s-au descoperit mai multe pachete de țigări ascunse într-un loc special amenajat, în bordul autoturismului.
În momentul descoperirii țigărilor, cetățeanul vasluian s-a deplasat spre portbagajul mașinii sale, de unde a scos o sticlă cu lichid inflamabil pe care l-a aruncat pe bordul mașinii, în zona unde au fost descoperite țigările. Acesta a provocat un incendiu puternic, care s-a extins și la un alt autoturism aflat în garajul alăturat. Nu a fost rănită nicio persoană, însă a fost necesară intervenția unui echipaj de pompieri pentru stingerea incendiului.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal, iar procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. (Roxana NĂSTASĂ)