Să evităm intervențiile categorice de genul: „Aiurea”, „Nici vorbă”, „Vă înșelați”; complimentele exagerate sunt o dovadă de prostie; generalizările despre bogați, săraci, patroni utilizate excesiv denotă o mare sărăcie spirituală; nu ne vom apuca să povestim cuiva subiectul unei cărți, al unui film sa al unei emisiuni decât dacă ne-o cere; este o gafă ca, la o serată, recepție, o masă să ceri consultații unui om de meserie. Iată doar câteva secrete despre cum să facem față cu brio unei conversații Momentul când deschidem gura este crucial pentru impresia pe care o lăsăm. Arta conversației este unul dintre secretele succesului, iar în anumite domenii este cea mai importantă calitate.
În călătoria noastră prin Codul bunelor maniere ne oprim, astăzi, asupra conversației. Cunoscătorii îi spun „artă” și știu ei de ce. Conversația nu se face oricum și oriunde. Ce ne iese din gură este unul dintre cele mai importante criterii după care suntem catalogați de societate. Cineva cu apritudini psihologice poate spune exact ce fel de om ești după felul în care vorbești. Șarmul, carisma, viclenia, nesinceritatea, erudiția și, de ce nu, prostia, pot fi evidențiate chiar și numai prin cuvinte.
A stăpâni arta conversației ne poate deschide multe uși. Ne poate ajuta să obținem o slujbă, să ne facem plăcuți, să ni se dorească prezența într-un cerc, să ni se facă o ofertă avantajoasă, să câștigăm un salariu mai bun, să devenim oameni de încredere, să fim iubiți, să nu fim ridicoli, să fim amuzanți samd. Într-un cuvânt, modul în care inițiem, continuăm sau întreținem o conversație face parte din educația noastră și ne ajută să răzbatem, sau, dimpotrivă, să batem pasul pe loc în viață.
* Arta conversației nu se învață ca pe niște formule matematice sau ca pe o definiție. Este ca și o limbă străină: numai exersând ajungi să o stăpânești.
* Nici o conversație generală nu se poate prelungi multă vreme într-un grup de 10 – 12 persoane. De aceea, o gazdă se va gândi din timp cum să-și grupeze musafirii: pe profesii, pasiuni, preocupări etc. Să ne imaginăm că într-un grup de medici invităm și un om de afaceri. În mod sigur, acesta se va plictisi atunci când medicii vor începe să vorbească despre meseria lor. Ca gazdă avem obligația să îi antrenăm pe cei prezenți în discuții agreabile, accesibile tuturor. Exemplu: relatarea unui fapt divers îi antrenează pe acultători în considerații generale asupra eternelor probleme ale vieții.
* Dacă discuția se învârte în jurul prețurilor, să avem grijă să păstrăm măsura. Una este să vorbești depre prețul gazelor naturale și alta este să ajungi de aici la prețul unui cadou.
* Este de prost gust să te plângi de lipsa banilor, de problemele din familie sau pe cele de la serviciu.
* Este o gafă ca, la o serată, recepție, o masă să ceri consultații unui om de meserie. Cel mai indicat este să-i spui discret că ai nevoie de părerea lui într-o problemă și să stabiliți de comun acord o întîlnire. Cea mai întâlnită situație este cea a bolnavilor pentru care un medic este oricând binevenit. Unii sunt de-a dreptul penibili cerându-i medicului să-i pună pe loc un diagnostic, să-i recomande un medicament sau măcar să îl asculte.
* Este recomandat ca dicuțiile politice și cele de religie să fie ocolite. Spiritele se pot încinge nepermis. Cei care asistă nu au nici o vină ca să fie atât de aspru „pedepsiți”. Aici intervine și rolul gazdei (în absența ei chiar al unui invitat) care va schimba subiectul.
Arta replicii și conversația agreabilă
* Să ai întotdeauna grijă ce spui, în așa fel încât să nu-ți pui interlocutorul în inferioritate, chiar dacă ești mai instruit și mai informat decât el. Asta nu înseamnă că trebuie să dai mereu dreptate celuilalt.
* Să respecți întotdeauna opinia celuilalt, chiar dacă diferă de a ta. Asta nu înseamnă că trebuie să renunți la propria opinie sau să o consideri minoră. Subiectul poate rămâne deschis, iar dialogul, unica modalitate de a-l elucida. Îți poți susține ideea, dar fă-o fără a-ți jigni interlocutorul.
* Să evităm intervențiile categorice de genul: „Aiurea”, „Nici vorbă”, „Vă înșelați”, „Ce eroare”. E o dovadă de lipsă de educație. Puteți spune, de exemplu: „Iertați-mă, dar cred că asupra părerii dumneavoastră se mai poate discuta”. În orice caz, nu ne vom întrerupe niciodată interlocutorul. Cel care o face este la fel de vinovat ca și cel care vorbește tot timpul.
* Este important și cu cine conversăm. Nu vom discuta fără discernământ anumite subiecte. Cum ar fi să aflăm că femeia care ne face curățenie săptămânal și căreia i ne-am confesat, a umplut târgul cu necazurile noastre intime?
* Dacă nivelul conversației ne depășește, nu deschidem gura.
* Micile complimente întrețin discuția. Nu este ipocrizie să faci un compliment stăpânei casei asupra gustului bun al mâncării sau a felului în care și-a aranjat mobila în casă. Este deplasat, însă, să încerci să „câștigi” o femeie în vârstă mințind-o că arată la fel de bine ca fiica ei de 30 de ani. Complimentele exagerate sunt, nu doar o lipsă de tact, ci și o dovadă de prostie.
* Dacă stăm de vorbă cu o persoană despre care știm că este avidă de complimente nu intrăm în jocul ei. Oricum va sfârși prin a se lăuda singură.
* Există în fiecare dintre noi dorința de a ne autocaracteriza. Dar de la o mică remarcă și până la a vorbi cât de valoros ești este cale lungă. Auzim adesea: „Eu sunt un om foarte corect”, „Sunt foarte cinstit și discret”, „Sunt foarte punctual”; „Sunt foarte bun profesionist”. Unii simt nevoia să își ofere o imagine și mai „completă” despre ei înșiși și se simt datori să vorbească și despre „defecte”: „Am un defect: „Sunt prea bun”. Sau „prea naiv”, „prea sincer”, „prea serios”.
* Asemenea aprecieri sunt de-a dreptul penibile. Să-i lăsăm pe alții să ne aprecieze după fapte, nu după vorbe. Acești oameni, în loc să obțină încrederea celor din jur, așa cum speră, nu fac decât să trezească bănuieli și să fie evitați.
Ce excludem din conversație?
* Ne vom feri să tragem concluzii de o banalitate înfiorătoare, gen: „Eh, femeile astea”, sau „Ah, bărbații sunt toți la fel”. Generalizările despre bogați, săraci, patroni utilizate excesiv denotă o mare sărăcie spirituală. Sunt permise doar în spirit de glumă și numai ocazional
* O conversație nu poate fi suținută prin expresii: „Da”, „Nu”, „Poate”.
* Nu cerem cuiva să repete ceva spunând „Ce?”, „Cum?”, ci „Poftim?”.
* Nu bârfim. Vom ieși elegant din discuție dacă interlocutorul nostru are o astfel de tentativă. De altfel, a limita o discuție la a-i vorbi de rău pe alții este nu doar lipsă de politețe, ci și de imaginație. Arată că nu ești capabil să vorbești și despre altceva.
*Se poate întâmpla ca un amator de bârfe și calomnii să te aleagă drept ascultător.
Există o soluție elegantă, dar care necesită curaj: chemați-o pe „victimă” să participe și ea la discuție. Îi poți spune bârfitorului: „Uite, ai ocazia să i-o spui în față”.
* Dacă te-ai simțit bine undeva și, cu următoarea ocazie nu mai ești invitat, întreabă-te de ce. Pentru că, în mod sigur, ai greșit cu ceva.
* Chiar dacă sunteți rugat, nu vă amestecați în certurile dintre părinți și copii, între îndrăgostiți, soți, prieteni etc. Odată ei se vor împăca. Gândiți-vă în ce postură veți fi puși.
Cum întreținem și cum închidem o conversație
* Nu ne vom plictisi interlocutorul cu o temă de care este străin. Nu ne vom apuca să povestim cuiva subiectul unei cărți, a unui film sa a unei emisiuni decât dacă ne-o cere. Ne vom limita la a face câteva considerații pertinente despre o anumită situație sau personaj, dar pe scurt.
” Un banc poate să relaxeze atmosfera cu condiția să știi când și cum să-l spui.
* Nu vom încerca să ne uluim interlocutorul cu impresionanta noastră cultură.
* Nu gazda este cea care pune punct petrecerii sau conversației.
* Gazda nu are voie să intervină în mijlocul unei conversații pasionale: să strângă masa, să schimbe scrumiere, să întrerupă întrebări stupide (dacă vrea să le umple paharul cu vin, dacă vor o cafea etc.)
* Dacă suntem invitați și vrem să plecăm, nu întrerupem o discuție pasională doar pentru că ținem morțiș să ne luăm rămas-bun cu voce tare de la cei angajați în ea. Ne retragem discret, plecăm neobservați transmițând toate cele bune prin gazdă. Va urma.