Est News

Câți oameni poate să suporte Pământul?

În prezent, pe Pământ trăiesc 7,25 miliarde de oameni, iar numărul acestora este în creștere. La fiecare cinci zile, populația lumii se mărește cu încă aproximativ un milion de persoane.

Populația actuală a globului este de zece ori mai mare decât era acum 400 de ani. Iar cu doar 50 de ani în urmă, pe Pământ trăiau 2,5 miliarde de oameni. Îmbunătățirea nivelului de trai și a serviciilor medicale a făcut posibilă creșterea speranței de viață și o rezistență sporită în fața bolilor, determinând o explozie demografică neașteptată și greu de imaginat acum câteva sute de ani. Totodată, rata nașterilor din anumite zone ale lumii se mențin ridicate.

Studii realizate de oameni de știință arată că, dacă lucrurile nu se vor schimba semnificativ, în următorii 40 de ani numărul de locuitori de pe Terra ar putea depăși 20 sau chiar 30 de miliarde. Cel mai grav, în aceste condiții, ar fi faptul că s-ar ajunge astfel la secătuirea planetei, populația riscând să rămână fără resurse de apă, alimente și energie.

Alți cercetători sunt mai temperați, estimând o creștere a numărului de locuitori ai planetei până la aproximativ 10,5 miliarde în anul 2050. Oricum, problema resurselor limitate de care dispune Pământul se pune de pe acum. În mod logic apare și întrebarea: Câți oameni poate să suporte planeta, asigurându-le acestora condiții bune de trai?

Carl Safina, autorul cărții „Priveliștea din punctul leneș. Un an natural într-o lume nefirească” (The View From Lazy Point; A Natural Year in an Unnatural World”), răspunde la această întrebare cu un „depinde”. „Depinde de modul în care trăiesc. Dacă fiecare primește câte 800 kg de cereale pe an, ca americanii, atunci Pământul poate duce 2,5 miliarde de oameni. Problema: am depășit această etapă în 1950. Pământul poate suporta zece miliarde de oameni care trăiesc precum indienii. Problema: majoritatea indienilor vor să trăiască așa ca americanii”, scria Carl Safina, într-un articol publicat în „Huffington Post”.

Numai pentru construirea caselor, va fi nevoie de atâta lemn, încât pădurile din Indonezia, Myanmar, estul Rusiei și Papua Noua Guinee vor dispărea până în 2025, împreună cu o serie de păsări, insecte și maimuțe, mai prevede acesta. Totodată, spune autorul citat, pentru a avea o densitate a automobilelor similară cu cea din SUA, China va trebui să producă un număr cu 30% mai mare de mașini decât există astăzi în lume. Acestea vor consuma carburant echivalent cu 98 milioane de barili de petrol pe zi. În prezent, omenirea produce, în medie, 85 milioane de barili de petrol pe zi.

Biologul american Joel Cohen de la Universitatea Rockefeller, susține în cartea sa pe acest subiect, că este nevoie de 900 tone de apă pentru a crește o tonă de grâu. Pentru a supraviețui, omenirea are nevoie de foarte mult teren pentru a produce alimente, îmbrăcăminte, medicamente, materiale de construcție, aer și apă curate suficiente pentru toți locuitorii. Conform calculelor sale, în medie, este nevoie de 2,1 hectare de pământ cu apă pentru a-i furniza toate cele necesare unui singur om. Dacă acest om trăiește la standardele din SUA, are nevoie de zece hectare, iar acest lucru înseamnă că, pentru ca toți oamenii să aibă o viață similară cu cea a americanilor, avem nevoie de încă patru planete Pământ, scrie „The Guardian”.

Viorel Bădescu, profesor la Universitatea Politehnică București, este de părere că un nivel estimat al populației planetei de 9 miliarde de oameni, în 2050, este încă departe de limita pe care o poate suporta Pământul. Profesorul român, alături de Richard Cathcart, un consultant geografic din Burbank, California, au reluat calculele profesorului John Fremlin, folosind modele termodinamice moderne. În opinia celor doi specialiști, asumând că fiecare om emite, în medie, o căldură de 120 de wați și că temperatura la suprafața Terrei nu ar trebui să crească prea mult, Pământul ar putea suporta o populație de 1,3 milioane de miliarde de oameni fără să se supraîncălzească. Cei doi cercetători au admis, însă, faptul că resursele planetei ar fi sever diminuate cu mult înainte de atingerea acestui nivel maxim al popuației.

În aceste condiții, orientarea industriilor și a populației către utilizarea energiilor verzi, regenerabile, precum și căutarea asiduă a unor noi surse de energie sunt acțiuni care încearcă să prevină un dezastru social care va veni nu știm peste cât timp – câteva sute sau doar câteva zeci de ani.

Sursa: money.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version