Peste 200 de locuitori ai municipiului Bârlad și ai orașului Murgeni sunt la un pas de a fi executați silit din cauza datoriilor pe care le-au acumulat la apă și canalizare. Printre cei care riscă să fie executați silit sunt și foarte mulți oameni sărmani. Din păcate, legea nu le întinde nicio mână de ajutor, ei primind același tratament ca și rău-platnicii potenți financiar, care apar pe lista neagră din dezinteres sau rea-voință.
Mihaela Niculescu
Sute de bârlădeni riscă să fie executați silit din cauza datoriilor la serviciile de apă și canalizare acumulate în ultimii ani. În acest moment, SC Aquavas SA a cerut instanțelor executarea silită a peste 200 persoane – 125 din Bârlad și 25 din Murgeni. Datoriile acestora totalizează circa 200 mii lei, sumă în care sunt incluse și penalitățile de întârziere.
Conform Legii 241/2006, societatea poate calcula penalități de întârziere de până la maximum valoarea facturii.
„Pentru executarea silită, nu doar suma datorată reprezintă un criteriu decisiv, ci și vechimea acesteia. Statisticile efectuate până acum, demonstrează că executările silite apar firesc în urma unor restanțe acumulate în doi – trei ani de către debitori”, a declarat George Iacomi, jurist al Aquavas Bârlad.
Printre cei care riscă să fie executați silit sunt și foarte mulți oameni sărmani. Din păcate, legea nu le întinde nicio mână de ajutor, ei primind același tratament ca și rău-platnicii potenți financiar, care apar pe lista neagră din dezinteres sau rea-voință.
Procedura de executare silită începe cu expedierea unei notificări cu termen de achitare în termen de cinci zile, sau, după caz, debitorul este invitat la o ședință de informare privind rezolvarea problemei prin mediere. În cazul în care părțile convin această procedură, se poate conveni asupra încheierii unui angajament de plată cu eșalonarea ratelor. În cazul în care debitorul nu vrea nici așa să plătească, atunci conflictul va ajunge pe rolul instanței judecătorești. Tot aici se ajunge și dacă rău-platnicul nu se prezintă la ședința de informare asupra avantajelor medierii.
În afară de datoria propriu-zisă, Aquavas cere instanței ca debitorul să achite și plătească cheltuielile de judecată.
Executarea silită înseamnă că societatea (în acest caz Aquavas) își poate recupera banii pe serviciile prestate prin poprirea veniturilor datornicilor, prin vânzarea silită a bunurilor mobile și imobile, în urma unor proceduri specifice prevăzute de Codul de Procedură Civilă.
„Realitatea a dovedit că 15-20% dintre debitori își plătesc datoriile după primirea notificărilor, 5-10% în cursul procesului, 5-10% după proces înainte de executarea silită, iar cei mai mulți 45-50% achită banii în cadrul executării silite”, a declarat jrusitul George Iacomi.
Din 2010 și până în prezent, au fost finalizate peste 80 de execuări, unele soluționate prin vânzarea silită a unor bunuri imobile.