Asociația umanitară „Young for You” din Bârlad și-a propus ca, în perioada postului Sfintei Maria, să organizeze o campanie umanitară pentru ajutorarea sinistraților din județul Vâlcea.
„M-a impresionat enorm ceea ce am văzut la televizor și pe internet. Sunt imagini care te impresionează. Să vezi cum case întregi se prăbușesc în urma viiturilor, sub ochii oamenilor neputincioși, care trăiesc poate cea mai mare încercare a vieții lor, asta nu te poate lăsa indiferent. Dramele acestor oameni nu trebuie să rămână doar subiect de reportaj. Îi putem ajuta noi, toți românii. și Asociația «Young for you» încearcă să le liniștească un pic viața”, a declarat Adrian Mihăilă, președintele asociației.
Așadar, până pe 15 august, oamenii cu suflet mare sunt așteptați la sediul Asociației „Young for You” din Bârlad, str. Bradului nr.3 (în spatele bisericii Sf. Ioan), pentru a dona alimente neperisabile, medicamente, pături, fiecare ce poate, exceptând bani.
Campania „Suntem alături de voi” este cea de a treia inițiată de Asociația „Young for You”. Prima a avut loc de Crăciun – „Fii tu Moș Crăciun”, iar a doua de Dragobete, intitulată „Iubește și petrece românește”.
Asociația „Young for You” este o asociație nouă în peisajul bârlădean, înființată acum un an, pe 30 iulie 2013. Asociația promovează sprijinirea, coordonarea dar și desfășurarea mai multor activități care contribuie la dezvoltarea comunității, din punct de vedere social, cultural, filantropic, educațional, juridic, medical, sportiv, religios și turistic. (Mihaela Niculescu)