Un tânăr student la Teologie, din Bârlad, împreună cu trei prieteni de suflet, a pus bazele unei asociații de binefacere unicat în județul Vaslui. Oamenii care au nevoie găsesc aici informare, consiliere, educație în 40 de domenii de activitate asigurate de o armată de psihologi, asistenți sociali, medicali și medici. Asociația și-a deschis ușile pentru bătrânii nevoiași care sunt primiți cu o masă caldă, dar beneficiază și de servicii medicale, de recuperare, de îngrijire corporală, de companie și chiar de plată a facturilor. În spatele aceste activități filantropice mamut, stă o finanțare asigurată de Uniunea Europeană pe parcursul a 10 ani. În interviul care urmează, Adrian Mihăilă, tânărul care la doar 23 de ani a îndrăznit să se înhame la cârma unor acțiuni filantropice în fața cărora politicienilor ar trebui să le plesnească obrazul de rușine, ne povestește cum și-a pus tinerețea și sufletul la temelia Asociației „Young for You”, al cărei președinte este.
– De ceva vreme, auzim despre implicarea Asociației „Young for You” în viața comunității bârlădene dar și a comunelor limitrofe. Cine este, de fapt, Asociația „Young for You”?
– Asociația a fost înființată anul trecut, pe 31 iulie, de către patru tineri ce își doresc să schimbe în bine societatea de astăzi, care a devenit monotonă și reticentă la nou. Tinerii sunt promotorii încurajării bucuriei actului de solidaritate, prin armonie și înțelegere. Asociația are ca scop implementarea și dezvoltarea a 40 de domenii de activitate, proiectele desfășurându-se pe termen mediu și lung, cu ajutorul finanțării UE. Dorim să obținem și sprijin din mediul public privat, prin încheierea de parteneriate și chiar finanțări.
– Care sunt obiectivele asociației?
– Asociația își propune promovarea, sprijinirea și coordonarea activității care contribuie la dezvoltarea comunității din punct de vedere economic, social, educațional, cultural, sportiv, religios, ecologic și turistic. Pentru atingerea scopurilor și obiectivelor, asociația va desfășura și programe și activități de informare, consiliere, educație și monitorizare. Avem angajate 24 de persoane, psihologi, asistenți sociali, asistenți medicali și colaborăm cu trei medici. Dorim ca Asociația „Young for You” să devină un reper pentru acei membri ai comunității conștienți și responsabili din punct de vedere social, cultural și filantropic.
– Aveți deja în derulare câteva proiecte…
– Da, primul proiect pe care am început să-l derulăm este Centrul „Info – Adolescent”, înființat odată cu începutul anului școlar 2013-2014, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad. Proiectul a fost realizat din necesitatea adolescenților de a fi orientați și îndrumați și din cauza faptului că rata abandonului școlar a crescut îngrijorător. Ne axăm mult pe consilierea elevilor prin discuții și terapii comunicaționale. Unii dintre ei au primit sprijin din partea noastră, și chiar au dorit să devină voluntari. Proiectul se află în plin proces de identificare a beneficiarilor.
– Aveți în derulare și un proiect interesant de asistență socială…
– Da, este vorba despre Direcția de Asistență Socială. A nu se confunda cu aceeași direcție din cadrul Primăriei Bârlad. Proiectul asociației dorește să ofere o mână de ajutor copiilor proveniți din familii defavorizate, persoanelor în vârstă, singure, cu grad ridicat de dependență, persoanelor fără adăpost, dar și celor dependente de alcool sau droguri. Un lucru important îl reprezintă identificarea acestor persoane vulnerabile, în vederea incluziunii sociale. În cadrul proiectului, am oferit de Crăciun, unui număr de 300 de persoane din Bârlad și comunele Ciocani și Perieni, ajutoare constând în pachete cu alimente (în mediul rural) și câte o masă caldă celor din Bârlad. Proiectul se află în faza de identificare a persoanelor beneficiare, în funcție de criteriile stabilite, până la sfârșitul anului trecut fiind identificate 50 de persoane care provin din familii defavorizate și cărora trebuie să le oferim sprijin prin Direcția de Asistență Socială din cadrul Asociației „Young for You”. De asemenea, anul acesta am mai identificat 350 de persoane. Tot în cadrul proiectului de asistență socială, avem și un centru de îngrijire pentru bătrâni, cărora le vom oferi, după caz, servicii medicale, de recuperare, de îngrijire corporală, de companie, de preparare a hranei, de hrănire și chiar de plată a facturilor. Avem, totuși, și o condiție ce trebuie îndeplinită de rudele acestor beneficiari: acestea vor trebui să efectueze muncă în folosul comunității sau activități de ecologizare.
– Să înțeleg că Asociația are, printre obiective, și protecția mediului?
– Da, este adevărat, protecția mediului, dar și a animalelor.
– Trăim, totuși, într-o zonă săracă. Asociația pe care o conduceți a închiriat o clădire pe care sperați s-o cumpărați, tocmai pentru a o transforma în cantină pentru săraci.
– Da, este adevărat. Beneficiarii vor trebui identificați și ulterior baza de date va trebui actualizată. Se vor face anchete sociale, care vor stabili care sunt persoanele ce au nevoie urgentă de masă caldă. Serviciile de cantină sunt acordate în baza unui contract încheiat cu beneficiarul, în cadrul căruia sunt stipulate drepturile și responsabilitățile beneficiarului, modalitatea de acordare a serviciilor, perioada de acordare și condițiile generale de colaborare. Serviciile de masă sunt gratuite, iar perioada minimă de acordare este de 3 luni, cu posibilitate de prelungire. Se va acorda o masă caldă, la prânz, pe zi. Meniurile sunt adaptate regimurilor dietetice corespunzătoare categoriilor de vârstă și afecțiunilor cronice specifice beneficiarilor.
– Ce puteți face pentru persoanele nedeplasabile?
– O particularitate a serviciilor oferite de cantină este aceea că, pentru aceste persoane imobilizate la pat sau nedeplasabile, oferă livrarea hranei la domiciliu.
– Nu am vorbit despre tipul beneficiarilor și criteriile ce trebuie îndeplinite de aceștia pentru a primi masa gratuită la cantină.
– În primul rând, ne gândim la copiii proveniți din familii defavorizate, numeroase, monoparentale, copiii care au părinți alcoolici sau cu dizabilități, copiii pentru care abandonul școlar și marginalizarea socială reprezintă un risc. De asemenea, beneficiari ai cantinei vor fi persoane în vârstă, cu grad ridicat de dependență fizică și psihică, fără sprijin din partea familiei, persoane adulte cu grad de handicap ce nu le permite procurarea și prepararea hranei, dar și persoanele fără adăpost. Criteriile decurg de la sine – lipsa mijloacelor de subzistență, grad ridicat de izolare fizică și socială, nivel scăzut al veniturilor, imposibilitatea preparării hranei.
– Un alt proiect al Asociației „Young for You”, de altă factură însă, este reabilitarea bisericii Sf. Ioan Botezătorul.
– Da, așa este. La sfârșitul anului 1997, la această biserică s-au efectuat lucrări de anvergură. În 1999, s-a început refacerea în totalitate a acoperișului bisericii. Din păcate, apa din pânza freatică s-a infiltrat și a afectat construcția. La finele anului trecut, proiectul de reabilitare a bisericii Sf. Ioan Botezătorul se afla în stadiul de întocmire a documentației și a proiectului de fezabilitate. Asociația „Young for You” a realizat, cu eforturi proprii până acum, documentația tehnică și documentația cadastrală.
– Aveți planuri mari, obiective importante pentru comunitate, care cu siguranță vor fi puse în practică. Vă urăm succes!
A consemnat Mihaela Niculescu